Expoziție de ovine, la Hațeg

Autoritățile locale de la Hațeg anunță că în primul sfârșit de săptămână din luna septembrie va avea loc o expoziție de ovine. Decizia privind organizarea evenimentului a fost luată în urma unor consultări, dată fiind situația generată de pandemia de coronavirus. În data de 5 septembrie va avea loc expoziția de ovine, pe strada Horea (incinta târgului de animale).

„Accesul animalelor în cadrul evenimentului agrozootehnic se va face pe bază de tabel în care sunt înscrise date cu privire la numele proprietarului, codul de exploatație, adresa exploatației, numărul de ovine și mijlocul de identificare al animalelor. Ovinele trebuie să provină de pe raza județului Hunedoara din exploatații indemne, libere de boli infectocontagioase, să nu provină din zone de protecție și supraveghere a focarelor active de PPA și să fie inspectate în prealabil (examinate clinic) de către un medic veterinar de liberă practică, care răpsunde de exploatația de origine a animalelor sub raportul programului acțiunilor sanitare veterinare prevăzute în cadrul Programului Strategic aprobat prin HG 1156/2013 și Ordinul Președintelui ANSVSA nr.35/2016, cu modificările și completările ulterioare. Transportul ovinelor din cadrul exploataților de origine la locul organizării evenimentului se va face cu mijloace de transport înregistrate/autorizate sanitar veterinar după o prealabilă dezinfecție a acestora, însoțite de actul de dezinfecție pentru mijlocul de transport, dezinfecție efectuată sub supraveghere sanitară veterinară. Ovinele prezente la evenimentul agrozootehnic, vor fi expuse exclusiv pe terenul propus de organizator (strada Horea – incinta târgului de animale). Este interzisă cu desăvârșire comercializarea ovinelor prezente la expoziție și prezența altor specii de animale”, arată autoritățile locale din Hațeg.

Comercianții produselor de alimentație publică, care doresc participarea la acest eveniment, trebuie să prezinte la Primăria Orașului Hațeg, serviciul ADPP documentele necesare (Autorizație sanitar-veterinară și autorizație de funcționare) până miercuri, 01.09.2021, ora 12:00.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *