Facultatea de Inginerie trimite Hunedoara în viitor. “Mulți au crezut că nu există așa ceva la noi în județ!”

Convinși că viitorul este aici și că suntem, cu toții, dependenți de robotică (de pildă telefoanele mobile și autoturismele sunt tot mai inteligente), dascălii și studenții hunedoreni au prezentat, ieri, peste o sută de invenţii, inovaţii şi proiecte ştiinţifice la sediul Facultăţii de Inginerie Hunedoara (FIH) în cadrul evenimentului „Facultatea Altfel.” Evenimentul a fost programat într-o perioadă, în care, spun profesorii universitari, nu se întâmplă mai nimic la capitolul competiţii de profil sau evenimente de tip “porți deschise”. Vizitatorii au văzut cum arată sălile de curs ale facultăţii, laboratoarele şi au înțeles care e volumul de muncă pe care o fac profesorii şi studenţii de la FIH.

Maşini de drift și “Cupcake Factory”

La standuri au fost expuse filtrele de aer inventate de Corneliu Birtok Bănească, acum cadru didactic la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Cei care au venit la Facultate au aflat câtă muncă se ascunde în spatele unei invenţii şi ce trebuie să faci pentru a avea performanţe recunoscute la nivel mondial.

În cadrul evenimentului au fost expuse şi proiecte ale studenţilor şi profesorilor din afara ariei curriculare, cum ar fi o maşină de drift, un cub cu leduri folosit pentru studiu, dar și lucrări ale unor eleve pasionate de grafică și arte. Hunedorenii au demonstrat cum se poate da valoare unui material textil care, transformat într-o husă multifuncţională, va deveni de nelipsit din viaţa celor care poartă ochelari, inclusiv ochelari de soare. Surpriza dulce a venit de la studentele care au „înfiinţat” Cupcake Factory. La eveniment au participat inclusiv Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR) şi Registrul Auto Român (RAR), dar şi Asociația CORNELIUGROUP, o organizaţie de cercetare-inovare, parteneră în evenimentul „Facultatea Altfel”.

 

De pe băncile facultății, inginer pe planificare

 „De ce facem aceste lucruri?, spune asistentul universitar Corneliu Birtok-Băneasă, inventatorul celebrelor filtre aspirante. Mulți au venit și nu au crezut că există așa ceva la noi în județ! Laboratoare, dotările pe care le avem la Facultate, sălile în care învață studenții și oportunitățile reale pe care le au pentru a exercita această meserie, în regiune, dar și în străinătate.

După cum vedem, industria de automobile se dezvoltă mult în jurul nostru și pot să vă spun că am studenți care s-au implicat mult în activitățile extracurriculare, iar astăzi sunt ingineri mecanici sau chiar ingineri pe planificare și calitate. De pe băncile facultății, să devii inginer pe planificare și calitate, e extraordinar! Un asemenea inginer dezvoltă posturi noi, linii noi sau chiar hale noi de producție. Deci, dacă face performanță, poate chiar să dezvolte fabrici în noi locații. Avem studenți care muncesc la Hunedoara, Deva, Sebeș, Orăștie și Cugir, probabil o altă fabrică va fi deschisă la Simeria, iar noi avem colaborări foarte bune cu mediul economic. Pe de altă parte, globalizarea își spune cuvântul: avem studenți care au mers la stagii peste granițe, așa că, ori că lucrezi la Sebeș, ori că lucrezi în Germania, este cam același lucru.”

 

 Ce este Laboratorul lui Dexter?

Curioșii veniți ieri la Facultate au văzut ce presupune “Laboratorul lui Dexter”, premiat cu mai multe medalii de aur la saloanele de inventică, cum funcţionează un motor cu ardere internă, dar şi felul în care un aspirator vechi se poate transforma într-o sursă de alimentare pentru un stand didactic. Echipa ROBOFIH, care se ocupă cu dezvoltarea roboticii, a arătat celor prezenţi cum un robot se poate orienta folosindu-se doar de o dâră de lumină, iar pasionaţii de drone au aflat secretul din spatele acestora, specialistul numărul unu în drone fiind profesorul Ovidiu Tirian. „Laboratorul lui Dexter” este un concept al Asociaţiei CORNELIUGROUP şi implică studenţii Facultăţii de Inginerie Hunedoara care îşi prezintă proiectele de licenţă din cadrul tuturor laboratoarelor: de motoare, laboratorul de calcul şi construcţie a autovehiculelor rutiere, laboratorul de întreţinere şi reparare a autovehiculelor şi cel de caroserii. Ei îşi prezintă aceste standuri, pe care le realizează împreună cu profesorii titulari şi cu asistentul. Cei mici, studenţii de anul doi-trei urmează să înveţe pe aceste standuri”, a explicat inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă.

 21 de medalii şi premii doar anul trecut!

Cu „Laboratorul lui Dexter” hunedoreanul şi studenţii de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara au participat la mai multe saloane anul trecut: “ProInvent, unde am luat medalie de aur, premii speciale şi diplome de excelenţă, apoi am fost la EuroInvent, considerat cel mai mare salon din sud-estul Europei, unde am luat o medalie de aur şi un premiu special”, adaugă hunedoreanul. În total, cu Laboratorul lui Dexter şi invenţiile pe care studenţii de la Facultatea de Inginerie le-au prezentat, numai anul trecut au obţinut 21 de distincţii! Pe lângă inovaţiile din Laboratorul lui Dexter, vizitatorii „Facultăţii Altfel” au avut ocazia de a vedea cum a aplicat Corneliu o idee care i-a venit folosind o microfibră banală. „Ideea cu MicroU mi-a venit, povesteşte inventatorul hunedorean, după ce am întâmpinat o mulţime de probleme cu transportul filtrelor la saloanele de inventică. În sensul că aveam un ambalaj pentru ele, de obicei acea folie folosită pentru izolare la montarea parchetului laminat, însă acesta nu asigura suficientă protecţie: riscam să se ciobească fibra de sticlă şi fibra de carbon. Eu foloseam microfibra pentru a şterge motoarele, ulterior am confecţionat nişte huse pentru filtre şi, având o pasiune pentru ochelari de soare, mi-a venit ideea să fac un etui cu care se pot şi şterge lentilele. Vedem că toată lumea poartă haine din acestea slim, aşa că nu poţi căra după tine un etui de dimensiuni gabaritice. MicroU îţi oferă spaţiu de depozitare şi husă de protecţie contra unei greutăţi minime, dacă îl pun în buzunar poate fi şi batistă la costum, dar poate fi folosit şi pentru ştergerea lentilelor, eliminând deşeurile rezultate în cazul celor care folosesc şerveţele pentru ochelari, învelite într-un plic greu reciclabil, din hârtie şi aluminiu.”

Simularea unei fabrici de prăjituri

Universitarul spune că s-a gândit şi la o variantă de utilizare a microfibrei în cadrul Asociaţiei CORNELIUGROUP, pentru a rezolva problema cu sponsorii de greu accesibili în ceea ce priveşte fondurile pentru cercetare şi programele cu tinerii. La final, vizitatorii „Facultăţii Altfel” au avut ocazia să se îndulcească, pentru că studentele de la cursul de management al Erikăi Ardelean, au simulat, nici mai mult, nici mai puţin, decât funcţionarea unei fabrici de ciocolată şi dulciuri.

Ada BERARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *