Fermierii pot depune până la 10 august cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor de bovine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat, vineri, că fermierii au termen data de 10 august să depună cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor că, până la data de 10 august 2021 inclusiv, pot depune cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021”, se arată într-un comunicat al APIA.

Până la acest moment, au fost depuse 89.166 de cereri pentru un număr total de 1.247.904 capete şi o cantitate de lapte de 78.244,54 tone.

Beneficiari sunt crescătorii care deţin animale din speciile bovine (taurine şi bubaline), respectiv persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care au în posesie permanentă animale înscrise în RNE, în calitate de proprietar de animale şi/sau proprietar de exploataţie.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat şi documentele justificative pot fi depuse la Centrele APIA judeţene/locale /al Municipiului Bucureşti sau transmise prin fax, poştă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.

În situaţia în care beneficiarii deţin mai multe exploataţii de bovine cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale din judeţe diferite, aceştia depun o singură cerere la Centrul APIA judeţean/local/al Municipiului Bucureşti pe raza căruia au sediul social sau îşi au domiciliul, după caz.

Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel: 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021; 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.

APIA calculează cuantumul pe cap de animal prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcţie de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga şi valoarea calculată în funcţie de cantităţile de lapte, în tone, produse şi valorificate, eligibile până la concurenţa plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă.

Plata ajutorului de stat se face până la 31 decembrie 2021.

Nu se acordă plăţi ulterior datei de 31 decembrie dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Ajutor de stat se cumulează, fără a depăşi echivalentul în lei a 225.000 euro pentru acelaşi beneficiar, şi cu  alte forme de sprijin acordate în conformitate cu secţiunea 3.1 din Comunicarea CE, respectiv:

  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.149/2020 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată cu modificări prin Legea nr.19/2021;
  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată cu modificări prin Legea nr.20/2021;
  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.151/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată cu modificări prin Legea nr.21/2021;
  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 205/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată prin Legea nr.122/2021,
  •  sau cu
  • Măsura 21 – Măsură specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepţional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia COVID-19 din cadrul PNDR 2014-2020.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *