Festivalul Călușarul transilvănean are loc la Orăștie

Cea de-a 50-a ediţie a Festivalului „Călușarul transilvănean” va avea loc duminică, 16 decembrie, la Orăştie. Vor participa formaţii de căluşari din Almaşu Mare, Beriu, Orăştioara de Sus, Mărtineşti, Grid – Călan, Bretea Română, Boşorod, Romos şi Orăştie. Tradiţia şi obiceiurile populare au constituit de-a lungul vremii o modalitate de păstrare a identităţii naţionale. Una din dovezile că folclorul întregeşte şi creşte valoarea fiinţei naţionale a poporului nostru este Festivalul „Călușarul transilvănean”, ce își va deschide cea de-a 50-a ediție duminică, 16 decembrie 2018, începând cu ora 11.45, prin prezentarea Portului Popular.

Parada frumosului costum popular purtat cu mândrie de români de-a lungul timpului poate fi admirată în Orăștie în fața Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie, apoi defilând pe următorul traseu: str. Ghe. Lazăr ‒ str. O. Goga ‒ str. N. Bălcescu (centrul pietonal) ‒ P-ța Victoriei (spatele statuilor) ‒ P-ța Victoriei (în fața Catedralei Ortodoxe) ‒ scena din centrul municipiului Orăștie.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *