Sărbătoare la Bulzeşti. Fiii Satului se întorc acasă

„Haideți la Bulzești! Haideți acasă!” Sub acest îndemn, are loc, între 29 şi 31 iulie, cea de a IV-a ediţie a „Întâlnirii Fiilor Satului” din comuna Bulzeştii de Sus.

„Este o chemare pentru toţi cei care au plecat din Munţii Apuseni, nu doar pentru cei care au părăsit comuna Bulzeşti de Sus. Întreaga zonă este depopulată, satele sunt părăsite, bisericile sunt părăsite şi ele pe vârful munţilor, sunt bătrâni singuri în case, pe care nu-i ajută nimeni, unii care nu mai pot coborî la vale.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, ne-am dori să vină cât mai mulţi tineri, să-şi caute rădăcinile, să le cunoască şi, de ce nu, să vină să trăiască aici – se poate trăi foarte bine în munţi! Natura ne oferă totul!

Nu trebuie decât să muncim!”, este convins organizatorul. Daniel Stanc s-a întors pe locurile natale după ani petrecuţi peste hotare şi a decis să să adune comunitatea, să păstreze tradiţiile şi meşteşugurile locale.

Comuna Bulzeştii de Sus este una dintre cele mai izolate zone din judeţ, cu sate unde găseşti întreg farmecul Apusenilor. Încă de la intrare, te farmecă căsuţele de lemn, cu acoperiş de paie, pitorescul văilor, vâltoarea, podul de piatră, iar bulzul din stâncă este impresionant. În ţară, au rămas puţine locurile unde viaţa are alt ritm şi altă înfăţişare.

Este şi motivul pentru care evenimentul începe, în mod tradiţional, cu o clacă la coasă: „În acest an, am decis să ne strângem mai mulţi cosaşi în satul Giurgești, la familia Aurel și Tabita Giurgiu. Munca începe, pe răcoare, dis de dimineaţă şi vom veni în port popular.

Am ales acest loc, de sub Muntele Găina, pentru că, tot vineri, de la ora 13, vom ridica un parastas în memoria Eroilor Neamului. Slujba se va ţine la troiţa ridicată de studenții Facultății de Istorie Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, coordonați de profesorul Ioan Bolovan.

Asta pentru că troiţa este amplasată pe locul unde a fost casa preotului Giurgiu din Bulzești, bunicul lui Marcu Giurgiu, cel cunoscut sub numele de „Crişan”, unul dintre capii Răscoalei de la 1784”, spune Daniel Stanc. Slujba de pomenire va fi urmată de un moment cu cântece patriotice.

Sâmbătă este ziua şezătorii, când se vor ţine şi mai multe ateliere de meșteșuguri. Vin aici artizani precum Radu Fachin de la „Lemnăria lui Radu”, meşterul hârtier Răzvan Supuran, Cosmina Moldoveanu cu minunatele ei zgărdane tradiționale, alături de Aliona Corceac din Ribița care le va vorbi oamenilor despre tainele plantelor medicinale din zona Munților Apuseni şi Camelia Stârcescu care va coase cocarde tricolore.

Profesoara Silvia Dușan- artist plastic din Ribița –  le va deschide copiilor porţile către miracolul desenului şi al picturii, în timp ce mama sa, muzeograful Monica Duşan le va vorbi despre traiul vechilor moţi.

Un specialist din din Timișoara, Mirela Voicu, va dezvălui secretele părului lung împletit. Sabina Borza din Bulzeștii de Jos împreună cu interpretul și meșterul popular Alexandru Pop Zărăndean, din Sebiș se vor ocupa de războiului de țesut. „Prin cele câteva ateliere de meșteșuguri, ne dorim să reînviem – la o altă scară – șezătorile de odinioară, la care sătenii se adunau ca să le fie mai spornic lucrul, în comuniune, împărtășind povești, glume, cântece, voie bună”, explică organizatorul.

Şezătorile vor avea loc în Bulzeștii de Jos, la nr. 6, dar şi în vecini. Șezătoarea se va încheia cu cântări în jurul unui foc de tabără.

Duminică, 31 iulie, se va ţine Sfânta Liturghie și un parastas pentru eroii Țării Moților. De la ora 13,  începe, pe scena amplasată în centrul satului Bulzeștii de Sus, un spectacol folcloric susţinut de interpreţi din locali Țara Zarandului împreună cu Tulnicăresele din Bulzeștii de Sus şi Grupul de Tulnicărese din Blăjeni.

Pe scenă, vor urca şi Grupul de dansatori „Doina Crișului” din Brad, dar şi interpreţi din judeţele Arad şi Oradea. Mariana Gligor și Grupul de Tulnicărese Apuseni vor reprezenta Județul Alba. Invitatul special al zilei este Veta Biriş.

Lângă scenă, în centrul satului Bulzeștii de Sus vom avea și o zonă dedicată meșteșugarilor și producătorilor locali.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Fiilor Satului din Comuna Bulzeștii de Sus, alături de Asociația Sat Concept.

 

Laura OANA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *