Flori, lacrimi şi rugăciuni. La plecarea unui episcop.

O mulţime de preoţi, măicuţe, călugări, dar şi credincioşi ortodocşi s-au rugat şi au lăcrimat joi seară în Catedrala Episcopală din Deva, lângă sicriul cu trupul Prea Sfinţitului Gurie, primul Episcop al Devei si Hunedoarei. Peste o sută de feţe bisericeşti, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, au ajuns aici chiar din prima seară de priveghi.

 

Slujba de pomenire a fost urmată de cuvântări de mângâiere pentru clerul şi credincioşii prezenţi. „A plecat la Domnul, renunţând să mai zboare cu elicopterul spre Târgu Mureş, pentru o eventuală salvare şi chiar medicul de la SMURD, ca să ne consoleze, a spus: „Nu a mai vrut să plece şi să moară printre străini, ci a vrut să rămână la el acasă. A venit acasă!”, a spus Î.P.S. dr. Laurenţiu Liviu Streza, Mitropolit al Ardealului, stârnind lacrimi în ochii celor prezenţi:

„Acum suntem trişti, dar ne va ajuta Bunul Dumnezeu ca să putem să ne bucurăm şi să se continue lucrarea pe care a început-o ostenitorul acesta, mic de statură, dar vrednic prin fapte. Poate a plătit pentru noi, toţi! Pentru că boala asta e nemiloasă, deşi – aşa cum ne spun toţi, ne protejează nu ştiu ce fel de tratament -, el a plătit şi a plecat dincolo.”

Oamenii au venit cu coroane, buchete imense de flori sau lumânări aprinse. S-a plâns mult, iar oamenii au vorbit despre personalitatea Preasfinţiei sale şi ajutorul oferit în aceşti ani: „Nu o să-l uit niciodată şi o să-l pomenesc veşnic în rugăciunile mele. Am ajuns la dânsul anii trecuţi fără mare speranţă. Aveam nevoie de o sumă mare pentru tratamentul fetiţei, o sumă pe care nu mi-aş fi permis-o decât dacă aş fi vândut casa. M-a ajutat fără să ştie lumea. La fel a făcut pentru mulţi alţii, de asta îi plâng plecarea dintre noi.”

Un alt om iese închinându-se din catedrală, cu ochii plânşi: „L-am cunoscut pe Preasfinţia sa. A fost un om deosebit, chiar deosebit. A făcut lucruri pe care puţini pe ştiu, a ridicat grădiniţe, gesturi de binefacere, ştiu că se gândea şi la un spital. Păcat!”.

O femeie de-abia se vede din spatele unui aranjament uriaş de flori adus, ca omagiu: „A făcut lucruri extraordinare pentru copiii orfani, pentru oameni în vârstă, pentru cei aflaţi în nevoie. Bunul Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aşeze de-a dreapta sa!” Printre credincioşi sunt mulţi tineri: „Era un om blând, înţelept, care prin cuvintele sale ştia să îţi dea linişte şi să te dojenească când era cazul, ca un părinte. Ne va lipsi tuturor!”.

Pr. Valentin CRAINIC

Cei mai mulţi care veghează şi se roagă pentru cel plecat sunt feţe bisericeşti. Mulţi dintre preoţi plâng de-a dreptul, alţii îşi şterg discret lacrimile: „E greu să vorbesc despre Preasfinţia sa la trecut pentru că el va rămâne pentru totdeauna alături de noi, fiind cel care a înfiinţat Episcopia Devei şi Hunedoarei, el care a iubit atât de mult aceste locuri, chiar dacă a fost adoptat de judeţul nostru.

A oferit necondiţionat dragostea sa pentru toţi cei care veneau şi cereau binecuvântare sau sfat. A fost episcopul care a iubit atât de mult tinerii şi care avea relaţii atât de speciale cu ei, cu copiii, cu săracii. Noi ştim ce înseamnă acest moment – pentru noi, creştinii, moartea nu există şi mai mult există renaşterea într-o altă viaţă, în Împărăţia lui Dumnezeu, unde ne rugăm Bunului Dumnezeu să îl primească pe Preasfinţitul Părinte Gurie şi, în acelaşi timp, el să se roage pentru noi în continuare, cum a făcut în aceşti ani de când a fost hirotonit episcop”,  rosteşte părintele Valentin Crainic.

După ora 20, a fost oficiată slujba Prohodului de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și de Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de soborul de preoți și diaconi strânşi în jurul sicriului înconjurat de buchete mari de flori albe.

Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Gurie avea 52 de ani şi a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva după ce starea sa de sănătate s-a agravat. Potrivit apropiaţilor săi, preasfinţia sa a urmat acasă tratamentul recomandat de medici, dar a făcut multe şedinţe de oxigenoterapie în camera hiperbară.

A ajuns la spital cu sindrom inflamator, cu 70% afectare pulmonară care a devenit rapid 85%, din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2. A fost internat iniţial pe secţia Infecţioase, apoi transferat la ATI. La începutul acestei săptămâni, a fost intubat. Joi dimineaţă s-a încercat transferul său la Spitalul judeţean din Târgu Mureş, dar inima episcopului a cedat. De trei ori s-a încercat resuscitarea sa, chiar lângă elicopterul venit să îl preia. „A intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat procedurile de recuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, bolnavul nu a mai putut fi salvat”, a declarat dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva. Episcopul era vaccinat, dar suferea de diabet.

Un mesaj a venit în această dimineaţă adresat cadrelor medicale care au încercat să îl salveze: „Episcopia Devei şi Hunedoarei aduce pe această cale sincere şi calde mulţumiri conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, medicilor, asistentelor, infirmierilor, brancardierilor şi întregului personal medical şi nemedical, în special celor care lucrează pe secţiile A.T.I, Boli infecţioase şi U.P.U. – Smurd, pentru modul exemplar şi profesionist, dar mai ales pentru dragostea sinceră, cu care s-au implicat în întregul proces de îngrijire şi tratament al Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, pe perioada acestor ultime două săptămâni, pe care ierarhul hunedorean le-a petrecut, din nefericire, în această unitate medicală.”

Pr. Radu TRIFON

Preasfinţitul Gurie era iubit de credincioşi, dar şi de preoţi şi era renumit pentru firea sa blândă. Sub conducerea sa, Episcopia Devei şi Hunedoarei s-a ridicat şi a devenit puternică nu doar pentru slujitorii săi, ci şi mulţi nevoiaşi. Cât timp PS Gurie a păstorit eparhia aceasta s-au făcut numeroase donaţii unele ştiute, altele prea puţin cunoscute.

Sume importante de bani s-au îndreptat către spitale din judeţ, dar şi folosite pentru înfiinţarea de aşezăminte pentru nevoiaşi: „În plan material au fost deosebite realizări: un sediu extraordinar al episcopiei, o policlinică, o grădiniţă este aproape finalizată, a făcut centre de tineret, două case de copii şi asta în mai puţin de zece ani, pentru că anul trecut cu pandemia ştim cu toţii cum a fost”, povesteşte unul dintre cei mai iubiţi preoţi hunedoreni, părintele Radu Trifon.

Acesta spune că pierderea pentru episcopie nu poate fi apreciată: „Preasfinţitul Gurie a însemnat enorm. Gândiţi-vă că această episcopie a pornit de la zero, aş spune de la minus şi a ajuns la plus. În primul rând, a avut calitatea de a aduna în jurul lui oameni dornici să facă treabă, a avut un cuvânt bun pentru fiecare şi a avut o deosebită capacitate de a înţelege sufletul omenesc , de a sesiza cele bune, cele rele, cele care se pot îndrepta şi niciodată nu a certat decât spre îndreptare.

A iertat pe toată lumea. Atâta capacitate de iertare cred că nu am întâlnit decât la – Dumnezeu să-l odihnească – părintele Crăciun de la Cinciş. În plan bisericesc, a reuşit efectiv să adune biserica, comunitatea credincioşilor în jurul lui. Pentru noi este o pierdere pentru că l-am simţit efectiv ca pe un părinte, nu ca pe un episcop, nu ca pe un şef, ci ca pe un părinte. Şi de asta era aşa o pierdere care nu se poate măsura şi a venit aşa, pe neaşteptate. Dumnezeu să ne întărească pe toţi!”

Preasfințitului Părinte Episcop Gurie a fost ales să păstorească eparhia la 29 octombrie 2009 şi a fost întronizat o lună mai târziu. Vineri seară, slujba de priveghi se va săvârși începând cu ora 19.00. Înmormântarea se va oficia sâmbătă, 23 octombrie 2021, începând cu ora 12.00.

sursa foto: Oana BOCAN

Primul episcop al Devei şi Hunedoarei va fi înmormântat chiar în Catedrala Episcopală din Deva. Ziua de sâmbătă a fost declarată zi de doliu în judeţ.

 

Laura OANA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *