ACTUALITATE

Fostul preşedinte Ion Iliescu a încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. Guvernul a anunţat încetarea din viaţă a fostului preşedinte, precizând că detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.

„Cu profund regret, Guvernul anunţă încetarea din viaţă a fostului preşedinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul preşedinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu””, anunţă Executivul.

Guvernul transmite condoleanţe familiei şi tuturor celor apropiaţi !
Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare, precizează Executivul.

Sâmbătă, medicii anunţaseră deja că starea sa generală s-a deteriorat, fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncţiilor multiple de organe.

Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat s-a reunit, luni, având în vedere starea sa de sănătate, pentru a stabili modul de îndeplinire a responsabilităţilor ce derivă din lege, în situaţia organizării ceremoniilor funerare naţionale.

Din Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat fac parte reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Secretariatului de Stat pentru Culte, Serviciului de Protecţie şi Pază.

„Potrivit Procedurii privind organizarea funeraliilor de stat, în cazul decesului unui fost preşedinte al României, comunicarea publică a decesului se realizează la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, iar MAE comunică oficial despre deces tuturor misiunilor diplomatice şi reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, precum şi misiunilor diplomatice ale României din străinătate”, a mai transmis Guvernul.

 

 

 

 

 

 

 

 

news.ro