Fotbal juvenil : „Țara Hațegului Junior’s Cup Indoor”

Sâmbătă și duminică, la Hațeg se va organiza cea de-a doua ediție a „Țara Hațegului Junior’s Cup Indoor”, un campionat de fotbal de sală destinat copiilor de 8 și 9 ani. În vară a fost organizat un turneu similar, în aer liber, la Hațeg și la Sântămăria Orlea, care s-a bucurat de un real succes, prin acea competiție, dar și prin cea de acum, dorindu-se atât popularizarea  fotbalului pentru copii, cât și promovarea Țării Hațegului din punct de vedere turistic. „Țara Hațegului Junior’s Cup Indoor” va avea loc în Sala de sport a orașului Hațeg, iar în cele două zile competiționale vor fi asigurate câte cinci jocuri pentru fiecare echipă participantă. La turneu s-au înscris șaisprezece echipe aparținând de unsprezece cluburi sportive, cinci din județul Hunedoara (Retezatul Hațeg, Sorii Junior’s Lupeni, CFR Simeria, CS Hunedoara, ACS SF Florea Văetuș) și șase din județele Alba (ACS SF Valea Frumoasei Sebeș și Juniorul Aiud), Arad (Viitorul Arad), Cluj (Viitorul Cluj), Timiș (ASU Politehnica Timișoara) și Gorj (Primavera Târgu Jiu). În ambele turnee vor fi prezente câte opt echipe, împărțite în două grupe de câte patru, meciurile acestei faze urmând a se disputa sâmbătă, între orele 8.00 – 21.00. Duminică, în ultima zi, vor avea loc meciurile de clasament, respectiv semifinale și finale, în urma cărora se vor stabili și clasamentele, acestea urmând a se disputa în intervalul orar 9.00 – 16.00, competiția urmând a se încheia, firește, cu festivitatea de premiere. În total, la „Țara Hațegului Junior’s Cup Indoor”  vor fi angrenați aproape 200 de participanți activi.

 

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *