Fotograf vulcănean premiat de Federația Internațională de Artă Fotografică

Fotograful vulcănean, Francisc Nemeth, a fost premiat de Federația Internațională de Artă Fotografică, în cadrul unei gale organizate de Asociația Artiștilor Fotografi din România. Activitatea artistului fotograf este recunoscută, astfel, și pe plan internațional. Francisc Nemeth are o carieră în arta fotografică de peste jumătate de secol. Asociația Artiștilor Fotografi din România a organizat la Carei o adunare a membrilor, iar cu acest prilej, au fost înmânate și câteva Distincții de Merit, atribuite de către Federația Internațională de Artă Fotografică (AFIAP) pentru cei care au adunat în activitatea lor o carieră cu rezultate excepționale în arta fotografică, în mod special pe plan internațional.

”Este cu adevărat ”cirașa pe tort” pentru mine, o recunoaștere internațională la asemenea nivel pentru o viață dedicată cu pasiune acestei fascinante arte a desenului cu lumina. Din câte știu, sper să nu greșesc, o distincție internațională de asemenea nivel nu a mai fost primită până în prezent în nici o ramură artistică în județul Hunedoara. Sunt încântat că am putut reprezenta cu cinste: Municipiul Vulcan, județul Hunedoara și România la Saloanele Internaționale de Artă Fotografică în peste 45 țări pe cinci continente, de peste patru decenii și am putut aduce la Vulcan această deosebit de valoroasă distincție”, a declarat Francisc Nemeth, artist fotograf.  

Anul acesta, un număr de 12 artiști fotografi din România au avut parte de o astfel de onorantă distincție. Mai mult, pentru 5 dintre aceștia, între care se numără și vulcăneanul Francisc Nemeth, a fost decernată distincția de Excelență în arta fotografică pe plan internațional: EFIAP.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *