Gala premiilor Gopo 2020, transmisă în direct online

Gala premiilor Gopo, care va avea loc pe 29 iunie la Verde Stop Arena din Bucureşti, va fi transmisă în direct online, anunţă organizatorii.

Gala de anul acesta, la care sunt premiate realizările cinematografice din 2019, va avea loc în aer liber şi va fi transmisă în direct pe protvplus.ro şi premiilegopo.ro, începând cu ora 19.30, când sunt aşteptaţi pe covorul roşu invitaţii. Sosirea lor va fi prezentată de Amalia Enache.

Actorul Alex Bogdan va fi şi de această dată amfitrionul ceremoniei de decernare a premiilor, care va începe la ora 20:30 şi pentru care a pregătit o serie de parodii la realizarea cărora au contribuit 18 actori, printre care doi invitaţi speciali – Magda Catone şi Dan Chişu.

Momentul muzical care va deschide gala premiilor Gopo va fi susţinut de Tomma Alistar, iar unul din momentele speciale va fi punctat de Doru Trăscău şi Andrei Zamfir (The Mono Jacks).

Printre cei care vor urca pe scenă pentru a acorda premiile celor 20 de categorii se află actorii Dorina Lazăr, Olimpia Melinte, Diana Cavallioti, Aida Economu, Cosmina Stratan, Mihai Călin, Marius Manole, Dan Bordeianu şi George Piştereanu.

Actriţa Adela Mărculescu va fi recompensată cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate, oferit de Apa Nova, iar actorul Virgil Andriescu va fi omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Primăria Capitalei prin ARCUB. Două premii speciale pentru cariere vor fi acordate scriitorului Radu Cosaşu şi monteuzei Cristina Ionescu.

Filmele care au primit cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2020 sunt: „La Gomera” (13), „Heidi” (10), „Monştri” (9), „Touch Me Not” (9), „Parking” (8) şi „Mo” (6).

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă pe site-ul evenimentului.

Procesul de votare, care implică peste 600 de profesionişti din industria cinematografică, se desfăşoară până pe 29 iunie, pe platforma pusă la dispoziţie de organizatori, alături de partenerul principal PwC.

Premiul Publicului, acordat producţiei cu cel mai mare succes de box office, va merge anul acesta către două comedii: „Oh, Ramona!” (256.115 spectatori şi încasări de 5.016.367 de lei) şi „5Gang: Un altfel de Crăciun” (167.025 de spectatori şi încasări de 3.162.478 lei).

Gala Premiilor Gopo va fi transmisă în direct, pe 29 iunie, de la ora 19:30, pe protvplus.ro şi pe premiilegopo.ro, iar înregistrarea va fi difuzată pe PRO Cinema, pe 1 iulie, de la ora 22:30.

Desfăşurarea galei implică respectarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Gala Premiilor Gopo 2020 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *