Golgolta de la Straja

20 de ani se împlinesc anul acesta de când mii de credincioși din toate colțurile țării își dau întâlnire la Lupeni. În Vinerea Mare are loc procesiunea “Drumului Crucii” de la Lupeni la Straja. Aceasta este una din cele mai lungi procesiuni religioase din lume al cărei scop este acela de a rememora patimile lui Isus pe drumul său către Golgota.

La Lupeni, procesiunea Drumului Crucii a fost iniţiată în urmă cu două decenii de către Emil Părău, omul de numele căruia se leagă, de altfel, începuturile şi dezvoltarea staţiunii turistice de pe versantul drept al masivului Straja.

Ideea unei astfel de perspective i-a aparţinut lui Emil Părău. Acesta îşi aduce aminte că “am început prin a caza, în propria mea cabană, un grup de studenţi de la Timişoara. Aceştia au revenit an de an la noi la Straja şi aşa m-am gândit să investesc în turism.” În scurt timp, Cabana “Montana” a devenit principalul reper turistic în Straja, iar prin tenacitatea de a promova an de an destinația, Emil Părău a reuşit performanţa de a duce Straja în elita staţiunilor turistice din ţara noastră.

Apariţia celor mai importante puncte de atracţie turistică ale staţiunii Straja de astăzi au fost, în opinia lui Emil Părău, semne divine. “Straja a fost locul unor aprige lupte în timpul Primului Război Mondial – povesteşte Emil Părău. Mulţi soldaţi şi-au găsit aici obştescul sfârşit şi sufletele lor au continuat să rătăcească. Am realizat acest lucru după ce, la mijlocul anilor 90, am fost martor al unui eveniment surprinzător. Un bec din sala de mese a cabanei mele s-a ars, în interiorul lui apărând în chip miraculos semnul Sfintei Cruci”. Emil Părău a considerat evenimentul drept “un semn divin” şi a căutat explicaţii la cele mai înalte feţe bisericeşti.

“Stareţul Mănăstirii Lainici mi-a spus atunci că acesta este un semn de la Dumnezeu. Un semn că la Straja trebuie să ridicăm o cruce pentru odihna sufletelor eroilor neamului care au pierit în aceste locuri”, îşi aminteşte Părău.

Împreună cu sprijinul EM Lupeni, Emil Părău a ridicat la Straja “Crucea Eroilor”, unul din simbolurile de astăzi ale acestei staţiuni. Câţiva ani mai târziu, Emil Părău a ctitorit la Straja şi un schit duhovnicesc, devenit nu doar un simplu “obiectiv” de atracţie pentru turiştii credincioşi, ci punct de reper pentru viaţa spirtuală din Valea Jiului şi din întreaga ţară. Iar “Drumul Crucii” a venit ca o continuare firească a modului în care Straja s-a transformat, în egală măsură, în staţiune turistică şi loc de pelerinaj în tot timpul anului, dar mai cu seamă în Vinerea Mare, când crucea de 100 de kilograme, 4,40 metri lungime şi 2,20 metri lăţime, sculptată cu imagini reprezentând cele 14 popasuri, având încastrată în ea moaşte de sfinţi, este purtată pe umeri de credincioşi în procesiunea spre Golgota din Straja.

“Drumul Crucii” de la Lupeni la Straja este cel mai lung din lume, credincioşii purtând pe umeri imensa cruce din lemn, pe un traseu lung de exact 10,145 kilometri, la o altitudine de 1440 de metri, pe distanţa cuprinsă între Cimitirul Eroilor din centrul municipiului Lupeni şi Schitul Straja din staţiunea cu acelaşi nume. Pe traseu, pelerinii fac 14 opriri, în locuri marcate, unde preoţii care conduc cortegiul, citesc din Cartea Sfântă cele 12 Evanghelii.

“O singură dată în an credincioşii care urmează această procesiune pot înţelege mai bine suferinţa la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea păcatelor noastre. În acest fel, învăţăm să preţuim mai mult credinţa, să fim mai buni cu noi şi cu semenii noştri şi să nu uităm să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem”, explică Emil Părău raţiunea procesiunii de la Lupeni.

Apoi, preţ de un an de zile, crucea purtată de credincioşi pe Golgota din Straja, va străjui altarul schitului monahal păstorit de părintele Dimitrie. Iar anul viitor, în Vinerea Mare ea va fi coborâtă din nou la Cimitirul Eroilor din Lupeni, pentru a fi apoi readusă la Straja.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *