Grupă de UEFA Futsal Cup la Deva

De astăzi și până sîmbătă Sala Sporturilor din Deva va fi una dintre cele opt gazde ale grupelor din faza a doua a UEFA Futsal Cup, singura competiție continentală intercluburi din acest sport. La turneu participă campioana României, Autobergamo Deva, alături de câștigătoarele competițiilor interne din alte tri țări europene, fiind vorba despre Araz Naxcivan din Azerbaijan, Luxol Saint Andrews din Malta și Mostrar SG Ataklorad din Bosnia – Herțegovina.

Lotul celor de la Autobergamo, din care fac parte opt internaționali români și doi moldoveni, este valid în totalitate, jucătorii neavând probleme de sănătate. Adversarii devenilor sunt dificili, cei mai periculoși fiind azerii, care au în lot o sumedenie de brazilieni natutalizați, toți fiind jucători valoroși. Nici campioana Maltei nu trebuie subestimată, acolo evoluând zece străini, printre care și căpitanul echipei naționale de futsal a României, Emil Răducu, lucru care spune multe. În fine, bosniacii vin din spațiul ex-iugoslav și, ca toți sportivii proveniți de acolo, sunt atletici și practică un joc în forță. Competiția va debuta astăzi, de la ora 16.30, când se vor întâlni Araz cu Mostar, iar în meciul vedetă al zilei, de la ora 19.00, Autobergamo va da piept cu maltezii de la Luxol.

Mâine, în cea de-a doua zi a competiției, de la ora 16.30 vor juca Luxol cu ARAZ, iar devenii, de la ora 19.00, se vor întâlni cu bosniacii de la Mostar. Vineri este zi de pauză, iar competiția se va încheia sîmbătă, de la ora 16.30 jucând Luxol cu Mostar, iar de la ora 19.00, în foarte probabila finală, Autobergamo va întâlni pe Araz din Azerbaijan. În faza următoare se va califica doar prima clasată, iar devenii, chiar dacă au adversari dificili, pot realiza acest lucru, atât jucătorii, cât și conducerea tehnică și cea administrativă de la Autobergamo, fiind optimiști în acest sens.

Un bilet pentru un meci costă 7 lei, iar un abonament pentru întreaga competiție valorează 30 de lei.

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.