Guvernul a adoptat OUG prin care sunt acordate zile libere pentru părinţi, pe perioada stării de urgenţă

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi OUG prin care sunt acordate zile libere pentru părinţi şi în timpul vacanţelor şcolare, pe perioada stării de urgenţă.

”Părinţii care îşi supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgenţă vor beneficia de zile libere şi în timpul vacanţelor şcolare. Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanţă care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr.217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ”, anunţă vineri Ministerul Muncii.

Măsura era necesară în contextul restricţionării drastice a circulaţiei persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanţe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoţilor pe timpul zilei.

În cazul părinţilor care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înştiinţeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice.

De altfel, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că şi în vacanţa şcolară părinţii vor putea beneficia de sprijinul financiar acordat pentru a sta acasă cu copiii.

Premierul Ludovic Orban a întrebat-o, joi, pe Violeta Alexandru, ministrul Muncii, dacă este pregătită cu o reglementare pentru ca părinţii să beneficieze de plata a 75% din salariu pe perioada vacanţei.

“Am avut foarte multe sesizări, îngrijorări legate de teama multor părinţi că nu vor mai beneficia de plata a 75% pe perioada vacanţei. Răspunsul meu normal a fost că vor beneficia. Sunteţi pregătită cu o reglementare care să clarifice situaţia în acest domeniu?”, a spus Orban.

Violeta Alexandru a menţionat că părinţii vor beneficia de sprijinul acordat şi pe perioada vacanţei.

“Şi eu am primit aceste semnale, într-adevăr la momentul la care reglementam situaţia aplicării Legii 19 privind acordarea unuia dintre părinţi a posibilităţii plătite de a îngriji copilul acasă, nu ştiam de evoluţia lucrurilor. Astăzi când discutăm se impune şi sunt pregătită în acest sens, se impune o reglementare cu privire la vacanţa şcolară şi voi prezenta la momentul oportun, rugămintea este să acceptaţi să introducem pe ordinea de zi o hotărâre de Guvern în completarea celei dinainte pentru ca şi în vacanţă şcolară, atât părinţii copiilor la grădiniţă şi şcoală, cât şi cei de la creşă, să poată beneficia în continuare de sprijinul acordat, având în vedere situaţia prezentă în care într-adevăr se impune să rămână acasă pentru îngrijirea copilului”, a transmis ministrul Muncii.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *