Guvernul a aprobat OUG care permite amânarea ratelor şi în 2021

Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că Guvernul a adoptat OUG care permite amânarea ratelor, pentru cei care nu şi-au amânat deja ratele timp de nouă luni, iar solicitările vor putea făcute până la 15 martie 2021. Perioada totală pentru care se poate solicita amânarea plăţii ratelor este de 9 luni. Cîţu a mai afirmat că voucherele de vacanţă vor fi acordate şi în 2021 pentru personalul plătit din fonduri publice. De asemenea, el a mai precizat că punctul de amendă rămâne la valoarea de 145 de lei. Conform lui Florin Cîţu, salariile bugetarilor au fost plafonate la nivelul din decembrie 2020 şi este luată în calcul o creştere a alocaţiilor cu 20%, acesta fiid nivelul considerat sustenabil.

„O altă OUG pe care am aprobat-o astăzi şi la care s-a lucrat în timp record, este o OUG pe care o aşteaptă mulţi români. Este vorba despre  modificarea OUG 37, privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate (…) este vorba despre prelungirea amânării ratelor la bancă”, a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, premierul Florin Cîţu.

Acesta a explicat că  maximul este 9 luni de zile.

„Dacă ai avut 9 luni de zile rata amânată, nu mai poţi să amâni, dar ceilalţi pot să meargă până la 9 luni de zile. Partea bună este că sunt şi persoane care nu au făcut parte până acum şi pot  să aplice”, a precizat premierul, afirmând că nu e modifică condiţiile pentru a se putea cere amânarea ratelor.

Solicitările pot fi transmise până la 15 martie 2021, iar creditorii vor realiza analiza şi transmite decizia până la 31 martie.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *