Sancțiuni aplicate de polițiști ca urmare a unor nereguli constate privind modul de exploatare a materialului lemnos

În cursul săptămânii trecute, Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, însoțiți reprezentanți ai Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat verificări privind modul de punere în valoare, autorizare, exploatare, depozitare, gestionare și transport a materialului lemnos, de către diferiți operatori economici, de pe raza comunei Ilia, a orașului Uricani și a  municipiului Lupeni.

Ca urmare a controalelor,  pe raza comunei Ilia a fost identificat un operator economic care, prin angajații săi, a tăiat fără drept 41 de arbori de diferite specii și dimensiuni, din teren acoperit cu vegetație forestieră situat în afara fondului forestier național, proprietate privată a unei persoane fizice (pe raza comunei Ilia), cu acordul acesteia. Pentru cele 41 de cioate, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au calculat un volum total de 21,727 mc.

În cauză, față de operatorul economic respectiv, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

În cadrul acțiunii, pe raza orașului Uricani, polițiștii au identificat un operator economic cu privire la care au stabilit că nu a respectat prevederile legale privind modul de exploatare a materialului lemnos contractat dintr-o partidă de masă lemnoasă pe picior, constituită la cererea proprietarului în afara fondului forestier național. În acest caz, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a operatorului economic cu amendă în valoare de 3.000 lei.

Totodată, pe raza municipiului Lupeni, a fost identificat un operator  economic cu privire la care au fost constatate nereguli referitoare la:

–  depozitarea și prelucrarea materialului lemnos (fiind aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 5.000 lei și luată măsura complementară de confiscare faptică a 3,046 mc cherestea rășinoase);

–   modul de exploatare a materialului lemnos din suprafața a 17 partizi de masă lemnoasă pe picior constituite pe raza municipiului Lupeni și a orașului Uricani, (fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 24.000 de lei);

–  trasabilitatea materialului lemnos, respectiv modul operare în sistemul informatic SUMAL 2.0 și înscriere în avizele de însoțire a informațiilor standardizate (fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 lei).

În data de 19 octombrie 2023, polițiștii au  identificat un bărbat din municipiul Petroșani, transportator profesionist înregistrat în aplicația SUMAL 2.0, care nu a respectat prevederile legale privind modul de efectuare a celor patru fotografii obligatorii, din care nu se poare distinge/focaliza încărcătura pentru transportul de material lemnos efectuat (față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 3.000 de lei).

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *