Guvernul Orban susține finalizarea lucrărilor la drumul din Parâng

Guvernul Orban susține finalizarea lucrărilor la drumul din Parâng. Social-democrații din fruntea CJ Hunedoara se laudă cu un proiect care nu le aparține, ci l-au moștenit. Aproape săptămânal, administratorul public al județului Hunedoara efectuează o vizită de lucru pe șantierul DJ 709F, adică drumul din Parâng. Se pozează în toate ipostazele posibile, dar uită să recunoască cui aparține de fapt proiectul pe care îl laudă intens.

Proiectul a fost inițiat pe mandatul de președinte al CJ Hunedoara al lui Adrian David, iar acum, Guvernul Orban a alocat sume importante de bani pentru continuarea și finalizarea lucrărilor. Autorizația de construcție a fost emisă de municipiul Petroșani, astfel că Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din localitate a efectuat o vizită de lucru în teren.

Am verificat personal stadiul în care se află lucrările la drumul din Parâng. Mulțumesc Guvernului PNL că a alocat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, fonduri pentru realizarea acestui drum.

Mă bucur că cei de la Consiliul Județean nu au blocat această investiție, așa cum au făcut-o cu multe alte proiecte pentru Valea Jiului”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care subliniază adevărul despre drumul din Parând subliniind că proiectul a fost inițiat de către Adrian David în perioada în care era președintele Consiliului Județean Hunedoara și drumul este realizat acum cu bani de la Guvernul PNL.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *