Guvernul va aproba vineri o Ordonanţă de Urgenţă care va aduce modificările necesare pentru a pune în aplicare rectificarea bugetară

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat joi că Guvernul va aproba în şedinţa de vineri o Ordonanţă de Urgenţă care va aduce unele modificări necesare pentru a pune în aplicare rectificarea bugetară.

„Voi avea o declaraţie de presă în cursul zilei de astăzi în care voi prezenta toate detaliile rectificările bugetare, fără nimic de ascuns. Mâine va fi în şedinţă de Guvern, o Ordonanţă de Urgenţă care modifică ce este nevoie pentru a pune în aplicare această rectificare bugetară”, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

În plus, acesta a anunţat că tot vineri va fi aprobat proiectul de lege care introduce bonificaţii pentru acţionarii companiilor pentru a le recapitaliza.

„În şedinţa de Guvern de mâine cred că o să aprobăm proiectul de lege care introduce bonificaţii pentru acţionarii companiilor, să-şi recapitalizeze companiile. Ştiţi foarte bine că sunt sute de mii de companii cu capital negativ. Creăm un sistem pe termen lung, pe cinci ani, de bonificaţii pentru cei care îşi capitalizează compania, întâi să le aducă la capital pozitiv şi apoi în fiecare an să arate că vor creşte acest capital. Acum, vom vedea de unde se vor finanţa şi eu sper că o parte din acest capital îl va ridica de pe piaţa de capital şi îşi vor creşte capitalul în companie. Vom vedea cum va funcţiona. Dar cred că este important pentru sănătatea economiei să avem companii cu capital pozitiv, sănătoase şi arată încredere”, a mai spus Cîţu.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a participat joi la admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată de BVB a emisiunilor de titluri de stat lansate în cadrul Programului Fidelis.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *