Hațeg: Accident rutier pe DN66 soldat cu trei victime

Un accident rutier cu trei victime s-a produs duminică după-masa pe DN66, în zona Hațeg. Doi motocicliști au intrat în coliziune cu un șofer care nu a acordat prioritate de trecere. Potrivit ISU Hunedoara cei doi motocicliști au fost preluați de SAJ Hunedoara și transportați la spital.

„Astăzi, în jurul orei 17:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 73 de ani, din orașul Hațeg, care conducea un autoturism pe strada Progresului, din Hațeg, (DN 66), a intenționat să efectueze un viraj la stânga, după plecarea de pe loc, iar la pătrunderea pe partea carosabilă nu a acordat prioritate de trecere motocicletei conduse de un bărbat de 39 de ani, din orașul Hațeg, care se deplasa din direcția Hațeg-Petroșani și care a intrat în coliziune laterală cu autoturismul. La scurtă distanță în spatele respectivei motociclete circula o altă motocicletă, condusă de un tânăr de 27 de ani, din Petroșani, care, pentru a evita impactul, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune laterală cu autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea celor doi motocicliști, dar și a conducătorului auto în vârstă de 73 de ani.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Hunedoara.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *