Parlamentul European a votat miercuri în favoarea Directivei Drepturilor de Autor

Adoptarea Directivei Drepturilor de Autor, miercuri, de către Parlamentul European, înseamnă independenţa Europei faţă de giganţii din tehnologie care au profitat de legislaţia depăşită, transmite Asociaţia Europeană a Autorilor şi Compozitorilor (GESAC).

Parlamentul European a votat miercuri în favoarea Directivei Drepturilor de Autor, cu un avantaj de aproximativ 200 de voturi.

GESAC, Asociaţia Europeană a Autorilor şi Compozitorilor, este încrezătoare în faptul că acest proces va avea un rezultat pozitiv şi că prin aceasta se va pune capăt definitiv transferului de valoare care a definit relaţia dintre cultură şi giganţii din tehnologie în toţi aceşti ani.

Anders Lassen, preşedintele GESAC, a transmis: „Votul de astăzi înseamnă victoria Europei şi independenţa ei faţă de giganţii din tehnologie care au profitat din plin de legislaţia depăşită pentru a-şi întări dominaţia nesănătoasă şi pentru a priva de valoare Europa şi creatorii ei.”

De cealaltă parte, Véronique Desbrosses, directorul general al GESAC, a spus: „Aceasta este o victorie politică importantă pentru autori, pentru cultură şi pentru democraţia europeană. Parlamentul European a ales să adopte o legislaţie echilibrată, spre beneficiul  cetăţenilor europeni, al afacerilor, al creatorilor şi al Europei în general”.

Directiva poate schimba balanţa puterii între producătorii muzicali, de ştiri şi film şi site-urile dominante care găzduiesc munca lor, a fost propusă în 2016. Scopul este de a actualiza legea drepturilor de autor în era Facebook şi Google.

Următorul pas îl reprezintă negocierile cu Comisia Europeană şi cele 28 de state UE pentru a ajunge la un numitor comun înainte de modificarea legislaţiei drepturilor de autor.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *