Hotărârea pentru prelungirea stării de alertă, publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea pentru prelungirea stării de alertă a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial. Documentul prevede măsurile care se aplică pe teritoriul întregii ţări în următoarele 30 de zile.

În Monitorul Oficial 1.215 din 11 Decembrie 2020 a fost publicată, vineri seară, Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Starea de alertă se prelungeşte cu 30 de zile, începând din 14 decembrie.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, proiectul de hotărâre prin care se prelungeşte starea de alertă pe teritoriul României.
„Nu sunt condiţii suplimentare introduse pentru reglementarea stării de alertă, pentru prelungirea acestei perioade după 14 decembrie, singura chestiune rămasă în analiză a fost reglementarea transportului de persoane pe sistemul de transport cu telecabina care va fi reglementat, potrivit hotărârii de guvern, printr-un ordin de minsitru comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Economiei”, a afirmat Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, la finalul şedinţei.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *