Identificaţi şi reţinuţi de poliţişti, după ce au tâlhărit un bărbat din comuna Băiţa

În data de 24.12.2018, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au fost sesizați cu privire la faptul că, în jurul orei 22:50, un bărbat în vârstă de 39 ani, din comuna Băița, în timp ce se afla în fața unui imobil din satul Trestia, a fost agresat fizic și deposedat de 1.700 de euro.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma cercetărilor, poliţiştii au identificat şi au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de doi tineri, unul în vârstă de 18 ani și altul de 23 de ani, ambii din comuna Băița, bănuiţi de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cei doi  au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Poliției Municipiului Deva pe bază de ordonanță de reținere, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propunere de arestare preventivă.

 

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate.  Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *