Imobile din Petroșani afectate în urma cutremurelor care au avut loc

Mai multe persoane din municipiul Petroșani se confruntă cu probleme în urma cutremurelor care au avut loc în urmă cu circa o lună de zile. Aceștia își duc traiul în clădiri vechi și degradate, aflate în proprietatea CFR. Problemele s-au acutizat în urma cutremurelor care au avut loc în urmă cu circa o lună de zile.

„Ca urmare a sesizărilor venite din partea locatarilor am fost astăzi în teren, la Bl. 19 de pe str. Minerului, precum și la imobilele de la Triaj, care se află în proprietatea CFR. Oamenii spun că problemele mai vechi ale acestor construcții s-ar fi acutizat în urma celor două cutremure de peste 5 grade pe scara Richter și se tem pentru siguranța lor.

Împreună cu mine s-a aflat un proiectant, precum și specialiștii din Primăria Municipiului Petroșani, pentru o primă evaluare a acestor imobile, pentru care va trebui efectuată și o expertiză tehnică de specialitate.  La o primă analiză, structura de rezistență a acestor blocuri nu este afectată, însă cu siguranță există degradări cauzate de vechimea imobilelor și de umezeala din subsol ori de intemperii”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Autoritățile locale caută soluții pentru oamenii care locuiesc în aceste imobile cu probleme.

„Pentru imobilele din zona Triaj voi trimite o adresă oficială celor de la CFR pentru a lua măsuri de urgență în vederea reabilitării și consolidării acestora, care au mari probleme cu acoperișurile și cu hornurile.

De asemenea, am convocat astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a analiza cele două cazuri, de pe strada Minerului și strada Transilvaniei, și urmează să anunțăm măsurile care vor fi adoptate”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *