În acest weekend, România trece la ora de iarnă

Trecerea la ora de iarnă 2021 se face în ultimul weekend din luna octombrie, mai exact, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 2022.

Din acest moment, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, pană la solstițiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie. Motivul pentru care s-a decis schimbarea orei și trecerea la ora de iarnă este tocmai pentru a beneficia cât mai mult de lumină naturală pe parcursul unei zile. Așadar, în noaptea de 29 spre 30 octombrie, ceasurile se vor da cu o oră înapoi și se trece la ora de iarnă 2022. Ora 4:00 va deveni ora 3:00, deci vom dormi mai mult cu o oră.

CFR Călători informează că începând din 30 octombrie 2022, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM.

„În noaptea de 29/30 octombrie 2022, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație”, arată reprezentanții CFR Călători.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.

Comisia Europeană a realizat, în vara anului 2018, o consultare publică ce a primit 4,6 milioane de răspunsuri, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 la sută dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie.

Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.

viewscntMedicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase. Trecerea la ora de iarnă poate declanșa scăderea vigilenței și chiar oboseală accentuată.

Pentru alte persoane însă apar şi efecte negative la trecerea la ora de iarnă: insomniile, oboseală, nervozitatea sau depresia sunt doar câteva dintre efectele secundare ale revenirii la ora de iarnă.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *