Geoparcul Dinozaurilor și-a prezentat geoprodusele în Geoparcul Železné hory din Cehia

O nouă întâlnire în cadrul proiectului Interreg Danube GeoTour a fost găzduită de Geoparcul Železné hory (Iron Mountains Geopark) din Cehia. România este reprezentată în acest proiect de Universitatea din București, în calitate de administrator al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, singurul geoparc cu statut UNESCO din țara noastră.

În cadrul întâlnirii, partenerii din proiect au discutat stadiul de realizare a activităților pe care și le-au propus precum și ce urmează să facă în continuare. În această perioadă, cei 8 parteneri din proiect se concentrează pe dezvoltarea geoproduselor, un concept propus și definit de Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului. Conform definiției propusă de partenerul din România, geoprodusele pot fi orice produse (obiecte, activități, acte de creație etc) care să îndeplinească simultan trei condiții: să aibă o legătură directă cu patrimoniul natural local, având în prim plan elemente geologice (ca materie primă sau sursă de inspirație ce reflectă legătura dintre om și Pământ), să fie produse de un partener al geoparcului și să încurajeze economia locală bazată pe respectarea prevederilor legale. Astfel, un produs local poate fi recunoscut și etichetat ca geoprodus doar dacă îndeplinește toate cele trei cerințe.

În cadrul proiectului, geoprodusele propuse de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului sunt punctele de vizitare intitulate Casele Geoparcului (Casa Geoparcului – Hațeg, Casa Vulcanilor – Densuș, Casa pentru Știință și Artă – General Berhelot, Casa Dinozaurilor Pitici și Casa Tradițiilor – Sînpetru, Casa Pietrelor – Ohaba Sibișel). Lor li se adaugă dinostopurile, puncte marcate de reprezentări artistice ale dinozaurilor de pe fosta Insulă Hațegului și informații despre Geoparc.  Dinostopurile sunt realizate în parteneriat cu investitori sau administrații locale și sunt puse în corelare cu unități care oferă servicii turistice (restaurante, spații de cazare etc), cu scopul de a atrage cât mai mulți vizitatori. Primul Dinostop realizat în parteneriat cu o administrație locală este în curs de amenajare în Comuna Sălașu de Sus.

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului contribuie în cadrul proiectului și la dezvoltarea conceptului de gamification (explicarea unor noțiuni complexe prin intermediul jocurilor). O platformă dezvoltată împreună cu Universitatea din Presov (Slovacia), îi va ajuta pe vizitatori să descopere geoprodusele și geoparcurile partenere în acest proiect, într-o formă inedită.

Eforturile partenerilor din proiect se vor concentra în perioada următoare și pe dezvoltarea unei strategii comune de promovare a geoparcurilor partenere, dar și a geoproduselor. În acest sens, ei vor beneficia de experiența partenerilor din geoparcuri din afara spațiului dunărean și anume Geoparcurile  UNESCO Rokua (Finlanda) și Naturtejo (Portugalia).

Gazda întâlnirii, Geoparcul Železné hory , geoparc aspirant UNESCO din Cehia a organizat și o excursie în teren menită să le ofere participanților posibilitatea de a împărtăși exemple de bune practici în ceea ce privește interpretarea punctelor de vizitare.

Următoarea întâlnire în cadrul proiectului va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie și va fi găzduită de Geoparcul UNESCO Papuk din Croația.

Proiectul Interreg Danube GeoTour are ca principal scop, transformat într-o reală provocare, ”Punerea în valoare a patrimoniului geologic pentru dezvoltarea turismului sustenabil și inovator în geoparcurile din țările dunărene”. Proeictul va contribui la consolidarea cooperării dintre regiunile și geoparcurile din țările aflate de-a lungul Dunării și la dezvoltarea unor produse turistice inovatoare ce vor fi valorificate in baza unei strategii comune de promovare. Schimburile de experiență, testarea geoproduselor, noile abordări în interpretare, contribuie la o mai bună implicare a comunităților locale în activitățile geoparcurilor și la valorificarea durabilă a valorilor UNESCO din teritoriile partenere.

Acest proiect internațional a fost inițiat de Geoparcul UNESCO Idrija din Slovenia, prin  Heritage Centre Idrija și reunește parteneri din 11 țări (Slovenia, Ungaria, Austria, Croația, Cehia, România, Slovacia, Finlanda, Portugalia și Franța) reunind geoparcuri, parcuri naturale și universități din țările dunărene dar și din Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. De asemenea, Danube Geotour beneficiază de sprijinul Rețelei Globale a Geoparcurilor, partener în proiect.

Proiectul beneficiază de co-finanțare (ERDF, IPA) prin Programul european transnațional Dunărea (Interreg – Danube Transnational Programme).

Mai multe detalii despre acest proiect sunt disponibile pe: www.interreg-danube.eu/danube-geotour și http://www.geoparkzh.cz/

*****************

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 140 de teritorii din 38 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor coGeopmunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

 

 

Adina POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *