Tânăr jefuit pe o stradă din cartier

Un tânăr de 22 de ani, din Aninoasa, a fost lovit și tâlhărit de telefonul mobil, într-un cartier din oraș, în seara zilei de marți. Agresorul, cu tupeu și fără să stea prea mult pe gânduri, după ce l-a pălmuit, i-a  sustras  și telefonul din buzunarul de la pantaloni, apoi i-a solicitat victimei suma de 1000 de lei pentru a-l recupera. 

„La data de 09 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie din Aninoasa cu privire la faptul că, în seara de 09 aprilie 2024, în jurul orei 22:50, un tânăr l-a agresat fizic și i-a sustras telefonul mobil al fiului său, în vârstă de 22 de ani, din Aninoasa.

Persoana vătămată le-a relatat polițiștilor care s-au deplasat la fața locului că, în timp ce se deplasa prin cartierul Bujorului, din Aninoasa, a fost abordat de un tânăr care l-a lovit cu palmele peste față, după care i-a sustras telefonul mobil din buzunarul pantalonilor, apoi i-a cerut 1.000 de lei în schimbul recuperării telefonului mobil.

În urma activităților investigative, polițiștii l-au identificat pe tânărul bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată reclamată, de la care au reușit și recuperarea telefonului mobil sustras”, spun polițiștii de la IPJ Hunedoara.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *