Hunedoara: În timp ce se întorcea de la școală unui copil i-a fost smuls telefonul din mână. Tâlharul a urmărit victima

În cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au identificat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, bănuit de comitere mai multor infracţiuni de furt calificat.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul (condamnat cu suspendare pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie), în data de  25.10.2018, în jurul orei 18:00, a sustras telefonul mobil (în valoare de peste 600 de lei) aparţinând unui minor în vârstă de 12 ani, pe care l-a urmărit în timp ce se întorcea de la şcoală. Din cercetări, a reieşit faptul că tânărul i-a luat băiatului telefonul mobil din mână, profitând de vârsta fragedă a părţii vătămate, care nu a ripostat.

De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că tânărul, în noaptea de 30/31.10.2018, a sustras un autoturism pe care l-a condus şi l-a abandonat pe aleea Bicicliştilor, din Hunedoara.

Proprietarul maşinii le-a declarat poliţiştilor că autoturismul a fost parcat în noaptea de 30/31.10.2018, pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Hunedoara, iar la ora 08:30 a constatat lipsa acestuia. Autoturismul, care fusese dat în urmărire imediat după primirea sesizării, a fost recuperat de poliţişti chiar în data de 31.10.2018 şi restituit părţii vătămate.

Faţă de tânăr, poliţiştii efectuează cercetări şi cu privire la furtul unei mașinuțe pentru copii (evaluată la 1.000 de lei), faptă ce a fost comisă la data de 03.11.2018.

În acest caz, poliţiştii au stabilit că ușa de acces în locuința părţii vătămate, o persoană din municipiul Hunedoara, prezenta urme de forțare la nivelul sistemului de închidere, din interior a fost sustrasă o mașină pentru copii (cu acumulatori și telecomandă), care ulterior ar fi fost vândută unui client de ocazie.

În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore și urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii a activităţi infracţionale a hunedoreanului.

 

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din sau de autoturisme, poliţiştii vă recomandă:

  • contactaţi o firmă specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare – antifurt, pe autoturisme, în vederea cumpărării unor asemenea sisteme care, odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
  • asiguraţi autoturismele prin încuierea uşilor;
  • nu lăsaţi în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
  • proprietarii de autoturisme, atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor din autoturisme: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip “diplomat”, aparatură electronică, etc.;
  • autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, de unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *