În urma concursului de Rezidenţiat, în domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri și posturi

Potrivit Ministerului Sănătății, s-a finalizat repartiţia candidaţilor care au obţinut punctaj de promovare la Concursul de admitere în Rezidenţiat, sesiunea 20 noiembrie 2022, organizat de minister în colaborare cu cele 6 universităţi de medicină şi farmacie.

La domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri şi posturi din cele 4.734 scoase la concurs.

„Având în vedere că multe dintre locurile rămase neocupate sunt din categoria specialităţilor deficitare (medicină de urgenţă, medicină de familie, ATI, neonatologie, specialităţi chirugicale pediatrice, sănătate publică şi management, epidemiologie, microbiologie medicală etc) precum şi faptul că licenţiaţii facultăţilor de medicină obţin dreptul de practică numai după dobândirea titlului de specialist de către medicii rezidenţi, Ministerul Sănătăţii evaluează posibilitatea organizării unui nou concurs de rezidenţiat pentru locurile şi posturile rămase neocupate”, a precizat sursa citată.

Acest concurs ar putea fi organizat, în mod extraordinar, în prima jumătate a anului 2023.

La domeniile Medicină Dentară şi Farmacie, locurile au fost ocupate în totalitate în sesiunea 20 Noiembrie 2022. Absolvenţii licenţiaţi ai acestor facultăţi au drept de liberă practică, fără a fi necesară promovarea concursului de rezidenţiat şi dobândirea titlului de specialist.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.