Încălcări ale legislației din domeniul silvic pe raza comunei Vața de Jos

102 de metrii cubi de material lemnos recuperați de către jandarmii hunedoreni în cooperare cu reprezentații Biroului Combaterii Delictelor Silvice și ai Gărzii Forestiere

În urma unor informații obținute de către efectivele de jandarmi în zilele anterioare, cu privire la încălcări ale legislației din domeniul silvic pe raza comunei Vața de Jos, în data de 06.12.2021 s-au efectuat activități specifice de control împreună cu reprezentanții Biroului Combaterea Delictelor Silvice, ai Gărzii Forestiere Timișoara și ai Ocolului Silvic Brad,  ocazie cu care în zona Ponor de pe raza localității Căzănești, comuna Vața de Jos, au fost identificate un număr total de 33 cioate nemarcate din speciile fag și carpen , tăiate ilegal de pe un teren cu vegetație din afara fondului forestier național, proprietatea Primăriei comunei Vața de Jos.

În urma măsurătorilor efectuate de reprezentantul Gărzii Forestiere Timișoara a rezultat un volum de aproximativ 102 metrii cubi și un prejudiciu de circa 39.000 lei.

Cantitatea de material lemnos găsită la fața locului a fost reținută și dată în custodia personalului din cadrul Ocolului Silvic Brad, în continuare efectuându-se cercetări cu privire la fapta de furt de arbori, prevăzută de art.109 din Legea 46/2008.

Doar în luna Noiembrie, jandarmii hunedoreni au desfășurat peste 100 de acțiuni pe linie silvică, constatându-se 3 infracțiuni și aplicându-se 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 7500 lei.

 

 COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *