Închidem minele și importăm cărbune

Ministerul Energiei vorbește de import după ce minele Lupeni și Lonea din cadrul Complexului Energetic Hunedoara se vor închide. În plus, ministerul de resort arată că producția de huilă va depinde direct proporțional de competitivitatea prețului.

Conform proiectului Strategiei energetice a româniei 2019-2030, cu perspectiva anului 2050, “producția de lignit și huilă în România depinde direct de cererea națională de resurse energetice primare în sectorul de producere a energiei electrice și de resursele/rezervele de care dispune România. Rolul cărbunelui în mixul de energie electrică va depinde de competitivitatea prețului materiei prime, cu influență directă în prețul energiei produse din aceasă resursă energetică primară”.

Conform aceluiași document, “necesarul de huilă pentru producerea energiei electrice și termice va fi asigurat din producția minelor Vulcan și Livezeni, completat cu necesarul din import, până la reconfigurarea capacităților termoenergetice nerentabile de pe huilă pe altă resursă energetic primară mai eficientă”. De asemenea, documentul de strategie menționat mai sus, în anul 2030 prevede o pondere a producției de energie pe bază de cărbune de aproximativ 20% față de aproximativ 26-27% cât este în present”, notează Ministerul Energiei.

Minele Lonea şi Lupeni ar fi trebuit să intre, de la 1 ianuarie 2019, în procedură de închidere, cu oprirea activităţii de extracţie a cărbunelui.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.