Incident violent între elevii unui liceu din Hațeg

Astăzi, la ora 13:09, Poliţia Oraşului Haţeg a fost sesizată prin numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că, în incinta unei unităţi de învăţământ din localitate, două eleve au fost implicate într-o altercaţie.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că, pe holul unităţii de învăţământ, în cursul pauzei, a avut loc un conflict între două eleve, în vârstă de 15 şi 16 ani, iar una dintre ele, în vârstă de 15 ani, şi-a chemat în ajutor fratele în vârstă de 18 ani, deoarece se simțea amenințată.

Acesta, fiind elev al aceleiași unități școlare, a venit în scurt timp și a   lovit-o pe eleva în vârstă de 16 ani, după care a ieșit în curtea unității școlare.

Eleva lovită de tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de către o ambulanță și transportată la U.P.U. Hațeg, de unde a fost transferată la Spitalul Județean Hunedoara-Deva.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, în vederea stabilirii circumstanțelor în care a avut loc fapta şi a luării măsurilor legale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg.

 

  Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *