Informare plată chenzină a 2-a pentru angajații CEH

Angajații Complexului Energetic Hunedoara vor primi mâine, 24 februarie 2021, salariile restante pentru luna ianuarie (chenzina a 2-a).

Guvernul României, prin Ministerul Muncii și cel al Energiei, a asigurat suma necesară plăților pentru cei 4010 angajați ai C.E.H.

Suma totală plătită în această tranșă este de aproximativ 9 milioane lei.

Directorul A.J.O.F.M Hunedoara, Georgeta Tomuță, precizează că în ultimele zile angajații agenției au lucrat exclusiv pentru pregătirea ordinelor de plată și le-au transmis astăzi Trezoreriei Statului.

Tot astăzi, trezoreria a efectuat transferul către băncile comerciale unde au conturile deschise angajații companiei, iar mâine, 24.02.2021, banii vor intra pe cardurile de salarii ale fiecărui beneficiar.

Reamintim că în 17 februarie 2021, în urma întâlnirii cu minerii din Valea Jiului, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a semnat o convenție cu liderii sindicali, prin care se angaja, în calitate de reprezentant al guvernului, că salariile restante, corespunzătoare lunii ianuarie, vor fi plătite până la data de 26 februarie 2021.

 

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *