Informare privind deschiderea școlilor în siguranță

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a verificat în această dimineață condițiile în care au început cursurile elevii hunedoreni care sunt prezenți la școală.

Potrivit informațiilor primite de la Inspectoratul Școlar Județean, în toate școlile din județ reînceperea cursurilor s-a desfășurat în condițiile de siguranță sanitară prevăzute de Ordinul Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății.

Prefectul județului s-a asigurat că sunt stocuri suficiente de măști de protecție, dezinfectanți, materiale de curățenie și igienă, pentru elevi și cadre didactice. De asemenea, Călin Petru Marian le-a solicitat tuturor directorilor de școli să colaboreze cu părinții și autoritățile locale pentru ca elevii și profesorii să-și desfășoare activitatea didactică, în continuare, în cele mai sigure condiții.

Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei, în următoarele zile vor fi distribuite,  către unitățile de învățământ din județ aproximativ 20.000 de teste antigen rapide, în vederea testării elevilor si cadrelor didactice simptomatice.

În școlile hunedorene au început cursurile cu prezența în clase, 32.850 copii și tineri, ceea ce reprezintă 62% din numărul total al preșcolarilor și elevilor din județ. Ceilalți vor participa la cursuri în regim online, în funcție de scenariul în care se afla fiecare unitate de învățământ.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *