Înscrieri pentru cursurile de planorism, parașutism și pilot aeronave ultraușoare

Aeroclubul Teritorial Constantin Manolache din Deva îi așteaptă pe tineri să deprindă tainele zborului. Tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani se pot înscrie la cursurile organizate la Deva. Cursurile sunt gratuite.

Începând din acest an, la Aeroclubul de la Deva se organizează și cursuri de pilot aeronave ultraușoare, pe lângă celelalte două existente, planorism și parașutism.

Înscrierile au loc până în 6 februarie 2022. Cererile de înscriere, împreună cu toată documentația necesară, se transmit online, pe site-ul www.aeroclubulromaniei.ro

„Pentru candidaţii cu vârstele cuprinse între 15 împliniţi (modulul teoretic al cursului poate fi început la vârsta de 15 ani, iar cel practic în zbor / salt la minim 16 ani împliniţi) şi 23 de ani neîmpliniţi, Aeroclubul României oferă posibilitatea efectuării gratuite a cursurilor pentru disciplinele planorism, paraşutism, şi avion ultrauşor în limita locurilor disponibile în fiecare Aeroclub Teritorial. Criteriul pentru ocuparea locurilor subvenţionate va fi constituit din notele obţinute la examenul de absolvire a modulului teoretic al cursurilor. Pentru obţinerea licenţei de pilot de avion (PPL(A)) se vor efectua numai cursuri contra cost. Pentru aeronave ultrauşoare motorizate clasa avion ultrauşor se vor efectua înscrieri, atât pentru elevi subvenţionaţi cât şi pentru contractanţi, în aerocluburile teritoriale: Arad, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Cluj, Craiova, Deva, Iași, Ploieşti şi Sibiu. Pentru paraşutism se vor efectua înscrieri, atât pentru elevi subvenţionaţi cât şi pentru contractanţi, în aerocluburile teritoriale: Arad, Baia Mare (Secţia Baia Mare şi Secţia Satu Mare), Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava și Târgu Mureş. Pentru planorism se vor efectua înscrieri, atât pentru elevi subvenţionaţi cât şi pentru contractanţi, în aerocluburile teritoriale: Baia Mare (ambele secţii), Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava și Târgu Mureş. Pentru avion (PPL(A)) se vor efectua cursuri în una din locaţiile: Arad, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Caransebeș, Cluj, Deva, Piteşti, Ploieşti, Sibiu sau Târgu Mureş”, se arată într-un comunicat transmis de Aeroclubul României.

Cursurile sunt structurate în două module de pregătire, cel teoretic, care va avea loc online în perioada februarie – aprilie, şi cel practic (de zbor / salt cu paraşuta), care va începe în luna mai.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *