Poliția vă informează cum să nu cădeți victime înșelăciunii prin metoda „ACCIDENTUL”

Datorită faptului că tot mai multe persoane, în special cele în vârstă, cad victime  înșelăciunilor comise de infractori care pretind bani prin intermediul telefonului, în data de 10 august 2018, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de un reprezentant al Poștei Române, au derulat o acțiune de informare a persoanelor vârstnice, din municipiul Deva, în scopul prevenirii înșelăciunilor prin metoda „accidentul” și creșterii gradului de conștientizare a potențialelor victime.

Astfel, polițiștii s-au deplasat la domiciliile mai multor pensionari din municipiul Deva, le-au transmis acestora recomandări și i-au învățat cum să procedeze astfel încât să nu fie afectați de poveștile emoționale folosite de infractori.

Politiștii au distribuit broșuri cu descrierea exactă a metodei și cu modalitățile eficiente de reacție la apelul telefonic și au învățat pensionarii cum să sesizeze astfel de cazuri.

Acțiunile de acest fel vor continua și în celelalte municipii din județ, polițiștii de prevenire și de proximitate urmând să însoțească factorii poștali și în săptămânile următoare.

Recomandări preventive:

VERIFICAŢI dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a avut un accident, dându-i un telefon, doar apelând numărul personal!

IGNORAŢI mesajele în care vi se spune că aţi fost desemnat câştigător, la concursuri la care nu aţi participat!

NU FURNIZAŢI DATE CONFIDENŢIALE prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi. Este de evitat şi trimiterea de copii după buletin sau cărţi de credit prin telefon,email sau fax.

CEREŢI DATE despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi sunaţi pentru confirmare acolo!

Cereţi ajutorul Poliţiei de îndată!

 

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *