INSEMEX expertizează deschiderea unor mine

Cercetătorii de la INSEMEX Petroșani au fost solicitați de Ministerul Economiei să realizeze anumite expertize în ceea ce privește redeschiderea unor mine. Ministerul anunță faptul că primele 3 galerii de mină au fost redeschise, în premieră după 1989. Sunt perimetre miniere din Jolotca, județul Harghita.

“Acolo unde mai sunt alte 3 galerii ce urmează a fi redeschise. În acest perimetru se află metale rare, care vor putea situa România pe o poziție extrem de competitivă în ceea ce privește producția de baterii și super-conductori. În data de 15 iulie 2019 s-a finalizat eliberarea accesului în galeria nr. 20 din cadrul proiectului minier Jolotca. Este a 4-a galerie eliberată în acest perimetru într-un interval de 60 zile, urmând a se efectua lucrările de eliberare a încă 2 galerii”, arată Ministerul Economiei.

Siguranța minieră este esențială, astfel că cercetării de la INSEMEX urmează să realizeze un audit în acest sens.

“Eliberarea gurilor de acces în subteran va încheia această etapă, urmând să fie efectuat auditul privind siguranța minieră, de către INSEMEX Petroșani, apoi operaționalizarea lucrărilor de subteran în conformitate cu cele mai înalte standarde privind siguranța minieră. Estimăm că până la sfârșitul anului 2019, galeriile din perimetrul Jolotca vor deveni complet operaționale, urmând a se trece la programul de cuantificare cantitativă și calitativă a rezervelor,obținerea tuturor datelor tehnico-economice necesare întocmirii Studiului de Fezabilitate pentru inițierea, de către ANRM a procedurilor în vederea obținerii licenței de exploatare”, mai arată ministerul.

Primele trei unități miniere au fost deschise în vara acestui an și se află în localitatea harghiteană Jolotca. Unitățile miniere se află în subordinea Radioactiv Măgurele.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *