INSP: Raport coronavirus pentru săptămâna 14 – 20 septembrie

Institutul Naţional de sănătăta Publică a prezetat, marţi, raportul îmbolnăvirilor de coronavirus pentru săptămâna 14 – 20 septembrie, potrivit căruia 32.8% dintre cazuri s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timiş şi Suceava. În 11 judeţe sunt mai mult de 100 de cazuri la 100.000 de locuitori, iar în 15 judeţe tendinţa este de creştere.

Potrivit raportului săptămânal al INSP, în săptămâna 14 – 20 septembrie, 32.8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timiş si Suceava.

Vârsta medie a pacienţilor confirmaţi în perioada de referinţă este de 48 de ani, iar vărsta medie a celor care au decedat este de 78 de ani.

„32% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Maramureş, Bihor, Hunedoara şi Prahova. 80.7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59.8% din decese au fost la bărbaţi.  95% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată”, a transmis INSP.

Potrivit sursei citate, în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de îmbolnăvire de peste 100/100.000 locuitori şi se înregistrează un trend ascendent în 15 judeţe.

De asemenea, 1 caz din 23 a fost înregistrat la personal medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *