Instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării

Meteorologii au anunţat că până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului.

Conform ANM, până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a ţării, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii.

”Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei de duminică (31 mai), se vor înregistra cantităţi de peste 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…40 l/m”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, duminică (31 mai), la munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 70 – 80 km/h, iar la altitudini mari vor fi rafale de peste 90 km/h şi trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

Local şi temporar, intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului cu viteze de  45 – 55 km/h.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *