Intervenție imediată în cazul urșilor agresivi

O ordonanță de urgență va reglementa intervenția imediată în cazul urșilor agresivi. Două comisii permanente din Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic și Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – au aprobat OUG inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru intervenția imediată în cazul urșilor agresivi.

În cadrul comisiilor, au fost adoptate amendamentele care vizează extinderea aplicabilității OUG și în cazul atacurilor care se produc în extravilanul localităților

„Am făcut încă un pas înainte în ceea ce privește protejarea vieții umane nu numai în intravilan, dar și în extravilan. După confirmările primite astăzi, proiectul de lege care aprobă această OUG urmează să fie dezbătut în Comisia pentru administrație publică, după care va intra pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. În ciuda instabilității politice interne, am reușit să avansăm, continuăm munca, prioritatea noastră pe lângă protejarea speciilor fiind salvarea vieților omenești și a bunurilor acestora”, a spus ministrul Tanczos Barna.

În luna septembrie, un urs a omorât o scroafă dintr-o gospodărie aflată la poalele Parângului, într-un cartier al municipiului Petroșani. Ministerul Mediului susține că la nivel național se implementează un proiect cu finanțare europeană pentru conservarea ursului brun.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.