INTERVIU Mirela Hagea, life coach: “Simpla așteptare a unor lucruri minunate nu le face să se întâmple”

REP.: În ultima vreme, tot mai mult, am auzit de o nouă „meserie” am putea să-i spunem “life coach” (?), care nu ştiu dacă are o traducere oficială pe piaţa meseriilor din România. Ce presupune acest antrenorat pentru viaţă?

Mirela Hagea: Ocupația de coach a intrat în Clasificarea ocupaţiilor din România în anul 2013, sub numele de specialist în activitatea de coaching. Intr-adevăr, coach-ul este un fel de antrenor mental, doar că nu îți dă indicații despre ce să faci, ci te susține prin prezență, ascultare fără judecată, întrebări, ca să descoperi singur ce e important cu adevărat pentru tine și să acționezi în direcția asta.  Coachingul se adresează oamenilor care-și doresc mai binele și împlinirea în viețile lor personale, performanță și echilibru în viața profesională, să facă parte din echipe împreună cu care realizează, mult mai ușor și mai bine, orice își propun. În funcție de asta există coaching de viață, “life-coach”, de business, de echipe, de grup. E ceva care e înțeles mult mai bine când e trăit, decât atunci când e explicat.

Când şi cum a apărut la tine dorinţa de a face „life coaching”. Care sunt paşii de urmat, examenele de susţinut, ce diplomă se obţine şi de unde, pentru a putea profesa ca antrenor de viață?

Pentru unii oameni poate că lucrurile se întâmplă mai repede, eu am ajuns la mijlocul vieții, când mi-am dat seama că e așa mare gălăgie în mintea mea, că nu îmi mai ascult inima. Știi vorba aceea – cel mai lung drum din lume e de la minte la inima – cine a rostit-o, a rostit-o și pentru mine. Mi-am dat seama că am acționat foarte mult din teama de a fi respinsă, că m-am protejat să nu mai simt durerea și am închis și ușa bucuriei, în felul ăsta. Coachingul m-a ajutat să îmi deschid ochii, să privesc altfel lumea și am simțit că asta îmi doresc și eu să ofer oamenilor – spațiu și sprijin pentru a regăsi claritate în minte și bucurie în suflet.

Pentru cei care își doresc să devină antrenori, există mai multe școli de coaching în Romania. Am ales Coach Mastery, fiind inspirată de articolele lui Daniel Zărnescu suficient de mult ca să particip la una din Taberele de Excelență organizate împreună cu Grațian Sonu, unde am simțit doar puțin gustul coachingului și a fost suficient pentru mine ca să mă înscriu la școala lor. Școala se încheie cu un examen  pentru acreditare care îți oferă cadrul legal ca să lucrezi ca specialist în servicii de coaching. Asta este doar începutul, pentru că sunt multe specializări și acreditări care se pot obține, până la nivel internațional.

Am ales să mă certific suplimentar în coaching de grup prin intermediul Points of you și m-am îndrăgostit de coachingul de echipă fiind voluntar în cadrul programului Zburd- educație prin coaching, în cadrul căruia am fost formată ca antrenor (coach) de echipă utilizând metodologia Action Reflection Learning (ARL). În prezent sunt în proces de certificare ca Learning coach, direct de către creatorii metodologiei ARL, împreună cu colegii mei din echipa LIM Romania.

Dincolo de certificări și cursuri, cel mai important lucru pentru mine este felul în care m-am transformat pe acest drum.

Am constatat pe pielea mea că cine sunt strigă mai tare decât orice aș spune și că pentru a fi prezentă fără să judec și cu încredere totală în posibilitățile clientului meu, e necesar să fac același lucru și cu mine. Să privesc cu blândețe și să accept că și în mine există tot ce admir, dar și ce condamn la ceilalți și să mă iubesc, totuși. E o poveste lungă, cea cu iubirea de sine. Eu am plecat din poziția în care eram cel mai aspru critic al meu și mă mândream cu asta. Acum am grijă să țin aprinsă lumina din mine, pentru că lumina din noi aprinde sau însuflețește lumina din ceilalți oameni.

Fiecare persoană cu care lucrează un antrenor pentru viaţă este diferită. Există reţete universal valabile, aplicabile tuturor?

Dacă atunci când spui rețete te referi la sfaturi pe care o persoană le primește în cadrul ședințelor de coaching, atunci aș vrea să spun ceva esențial – coachingul nu e despre sfaturi și rețete, fiecare om își găsește propria rețetă, coachul il ghidează doar spre ea, prin întrebări pe care le alege intuitiv, în funcție de fiecare situație. Ceea e e valabil de fiecare, din partea coachului este încrederea în puterea interioară a clientului de a-și descoperi singur soluțiile și ascultarea, fără judecată, a acestuia. De multe ori, ascultarea fără judecată face minuni, nu mai e nevoie de nicio întrebare, soluția apare.

Dă-ne câteva exemple de lucruri pe care le-am putea face în viaţă, indiferent cine suntem, pentru a trăi mai bine, mai frumos, mai sănătos, pentru a fi mai eficienţi.

Mă bucur că ai spus “exemple de lucruri pe care le-am putea face în viață“ și nu sfaturi. E atâta informație în jurul nostru și fiecare dintre noi simte ce i se potrivește cu adevărat.  Ce a funcționat pentru mine, a fost să îmi acord timp să ascult acea voce mică din interior, care știe ce vreau de fapt. Să fiu conștientă de gândurile mele, de faptul că ele îmi creează realitatea și să aleg gânduri care-mi dau putere. Să aleg iubirea, în locul fricii. Să aleg pentru sănatatea mea pe termen lung. Să renunț la a le ști pe toate. Să renunț să cred că eu știu adevărul, de care trebuie să îi conving pe ceilalți. Să renunț să mai demonstrez altora cine sunt.  Și nu pot spune că reușesc asta tot timpul, dar ceea ce măsor e distanța pâna la punctul din care am plecat, nu perfecțiunea la care nu am ajuns.

Ce părere ai despre „Lista cu intenţii pentru anul care va urma”? Te întreb pentru că mi s-a întâmplat chiar mie să scriu o asemenea listă, iar în anul respectiv nu am reuşit să realizez mare lucru. În anul următor nu am mai făcut o listă, însă numărul şi valoarea reuşitelor a fost incomparabil mai mare.

Tocmai ai dat un exemplu din categoria – suntem diferiți, nu funcționează aceleași lucruri pentru toți.  Ce te-aș întreba, chiar dacă nu îmi răspunzi acum, este ce ai făcut diferit în anul când valoarea reușitelor a fost mare? Ce decizie importantă pentru sufletul tău ai luat ? 

Cred că acest gen de decizii, asupra modului cum alegem să trăim fiecare zi, în funcție de ce contează cu adevărat pentru noi sunt genul de intenții care sunt mai importante decât lista de obiective anuale. Uneori le luăm pentru că am ajuns să ne doară prea tare să mai continuăm în felul nostru vechi de a face lucrurile, alteori, când de acordăm timp de reflecție ajungem la aceleași decizii, cu mai puțină durere. Eu am așteptat destul de mult până când am văzut că se poate și mai ușor.

Călătorie spre armonie, prin propria viaţă… Care sunt paşii care trebuie urmaţi? Ce „stele călăuzitoare” ar trebui să urmărim?

“Steaua călăuzitoare“ e mereu în interiorul nostru.  Să ne privim cu onestitate și cu blândețe, să ne recunoaștem și să ne apreciem noi înșine, să vedem lumina care e în fiecare din noi.  Cred că avem mai mult de lucru să ne dezvățăm, decât să învățam ceva nou. Ne-am născut cu toții cu armonie și lumina în noi, o recunoaștem cu ușurință la fiecare bebeluș. Unde dispare lumina ? Cum o micșorăm? Sunt decizii pe care le-am luat inconștient în copilărie, din frică și continuăm să ne trăim viața ca și cum ar fi adevărate pentru noi și acum.  Chiar dacă multe răspunsuri seamănă între ele, fiecare are propriul drum spre armonia din viața lui.

Ai publicat, în pagina ta, un citat: „Adevarata reuşită nu e sa îţi realizezi visul, ci să-i dai şansa să se realizeze.” Ce ar trebui să înţelegem din aceste cuvinte?

Cuvintele sunt magice și au multă putere. De multe ori au înțelesuri diferite pentru cei ce le ascultă. Multă vreme am crezut și eu că voi fi fericită atunci când…. Voi lua examenul, va crește mai mare fata mea, voi merge în vacanță nu știu unde, îmi voi plăti plătesc creditul la bancă… Mereu a fost ceva nou de obținut și de reușit și mi-am amânat fericirea. Acum cred că reușita e atunci când mă bucur de fiecare zi pe care o trăiesc făcând alegeri conform valorilor în care cred.  Mai spun că dacă ne lăsăm inspirați de un vis mai mare decât noi, în care contribuim și la fericirea celor din jur, avem energie și entuziasm pentru fiecare zi.  Așadar, să avem curaj să credem în visele noastre și să le urmăm.

„Descoperim că suntem mai puternici decât credeam când ne înfruntăm frica și durerea.”

În data de 16 martie ai programat, în Deva, un nou eveniment: „CURAJ”, i-ai spus. De ce un astfel de eveniment?

Îmi doresc ca prin evenimentele pe care le organizez să creez contexte în care oamenii se văd pe ei înșisi într-o perspectivă nouă, se recunosc în ceilalți și se conectează cu ei, de aceea numărul de participanți este mic,

maxim opt. Îmi doresc să reușesc să aleg teme importante de viață, și am considerat că una din teme e curajul.

Pentru că de CURAJ avem nevoie în fiecare zi:  curajul de a alege pentru fericirea noastră, curajul de a cere ajutor, de a spune ce credem cu adevărat, de a ne uita în inima noastră ca să găsim acolo ceea ce poate că am uitat că există – iubire. Curaj ca să ne iubim pe noi înșine, ca să ne înfruntăm temerile, ca să visăm și ca să pășim spre visele noastre, curaj ca să avem din nou încredere în oameni și în viață, curaj ca să vedem frumusețea și fim cu adevărat oameni.

De curaj am nevoie și eu să organizez evenimente de genul acesta în Deva, cu intenția de a aduce valoare oamenilor. (Zâmbește)

Una dintre devizele tale preferate este: “Ceva minunat se poate întâmpla astăzi”. Care este sensul adânc al acestor vorbe? Simpla așteptare, deschiderea către acel ceva minunat, este suficientă sau trebuie muncit din greu pentru ca un ceva minunat să se întâmple?

Da, e una din devizele mele preferate, e ceva ce vreau să îmi reamintesc în fiecare dimineață și de mai multe ori pe parcursul zilei. Cred că simpla așteptare a unor lucruri minunate nu le face să se întâmple. Cred că suntem parte dintr-un Univers care e plin de iubire – sau poate că îi spunem Dumnezeu – care ne dă ceea ce-i cerem cu credință și deschidere, cum spui tu. Cred că dacă suntem pe frecvența aprecierii, recunoștintei ceva minunat se poate întâmpla astăzi. După cum am experimentat cu toții, există câte o dimineață când toate merg pe dos și ne gândim “Vai ce zi!”, și atragem din ce în ce mai multe evenimente negative, de la șoferii din  trafic , la colegii de birou sau certuri cu cei dragi. Cred că suntem responsabili de “frecvența“ pe care suntem și o alegem prin gândurile și acțiunile noastre. Muncitul din greu pentru mine e dezvățarea obiceiurilor de a tot analiza trecutul și de a-mi face griji pentru viitor, pe care le mai am încă, în doze mai mici.

Obiceiuri „nerezonabile”. Ce înseamnă ele?

Nerezonabil ce ceva ce nu pare rațional, te face să te întrebi „De ce aș face asta ?”  De ce m-aș trezi în fiecare dimineață la ora 5, când îmi e somnul mai dulce ? Nu merit și eu măcar atât ? Trezitul de dimineata, de mulți ani de zile mi-a oferit ocazia sa-mi fac timp pentru sufletul meu, sa invat ceva ce-mi place, sa fac mișcare.

Clubul 5AM Club initiat de Dan Luca, m-a ajutat sa-mi formez și alte obiceiuri nerezonabile si sa cunosc alți „nerezonabili”, pentru că e o comunitate adevărată, care se întâlnește online în fiecare dimineață de luni până vineri, de la 5 la 7. Mă bucur să fiu una dintre moderatoarele întâlnirilor acestei comunități, cu oameni din întreaga lume.  Și mă bucur să anunț că în data de 21 martie, ora 19,  vom avea primele întâlniri față în față ale membrilor clubului, în peste 35 de locații din întreaga lume, in multe orase din Romania dar și in Londra, Paris, Madrid, Viena, Munchen si multe, multe altele…printre care și Deva. Invitația e pentru toată lumea care iubește  obiceiurile productive și dorește să cunoască oameni asemănători. Nu exista nici un cost (doar ceaiul sau fresh-ul din cafenea), nu e nevoie sa se trezeasca deja la 5AM ca sa se califice, doar să se înscrie și să vină cu inima deschisă.

Ai trecut prin mari încercări, în viață, ai  avut, vreodată, momente de întunecare, de deznădejde? Cum le-ai depășit?

Cum să nu, avem cu toții parte de momente de întunecare și deznădejde. Mi-a fost greu să îl privesc pe tatăl meu în ochi și să-i spun că operația care îi putea salva viața nu a putut fi făcută – chiar dacă chirurgul l-a tăiat, nu a putut face nimic.  Și am depășit momentul pentru că fiind în situația asta, nu am avut încotro. Suntem mai puternici decât credem, descoperim asta de câte ori ajungem să ne înfruntăm frica și durerea. Am avut o perioadă de un an și jumătate în care am pierdut trei dintre oamenii cei mai dragi din viața mea: pe tatăl meu, pe bunica mea, care m-a crescut și pe socrul meu, care a fost ca un tată pentru mine. Și am depășit asta pentru că am avut alături familia și prietenii. O altă perioadă nefericită a fost când am stat blocată într-un job pe care îl detestam, pentru că nu vedeam nicio altă perspectivă și nu am avut curajul să îmi dau demisia. De data asta, ajutorul pe care mi l-a trimis Dumnezeu, a fost sub o formă pe care atunci n-am înțeles-o ca ajutor – s-a desființat postul (zâmbește). Și multe altele, la fel ca în cazul fiecăruia dintre noi.

„Am plâns când mi-am dat seama că las fericirea să depindă de alții”

Care sunt cele mai importante trei lucruri care ne aduc împlinire?

Pot să răspund doar cu ce cred acum, fără pretenția că ar fi adevărul pentru noi toți. Cred că atunci când aleg cu credință și iubire și nu din frică, atunci când aleg să fiu fericită în loc să am dreptate, când contribui cum pot eu la fericirea celorlați, atunci simt că viața îmi e împlinită.

Care este regretul vieții tale, Mirela? Ce ți-ai fi dorit și, deocamdată, nu ai reușit?

Cred că în fiecare situație de viață am făcut tot ce puteam mai bine. Dacă aș fi putut să fac altfel, aș fi făcut. Toate alegerile mele m-au construit așa cum sunt, poate că m-au ajutat să am mai multă compasiune. Ce îmi doresc și nu am reușit pe măsura dorinței mele? Să fiu prezentă mai mult la ceea ce simt și la gândurile mele, încă mă mai las purtată uneori de valul fricii și îngrijorării. 

Când ai râs ultima oară și de ce?

Cel care aduce râsul în viața mea e de cele mai multe ori soțul meu, Călin, care știe să spună ceva distractiv, în legătură cu aproape orice. Discuțiile de dimineață, in care e implicată și pisica noastră, Cati, care se comportă ca și cum ar fi regina pisicilor sunt motiv de bună dispoziție, din primele ore ale fiecărei zile.

Când ai plâns ultima oară și de ce?

Acum câteva zile am plâns, când mi-am dat seama că încă mai las fericirea mea să depindă de spun și ce fac alți oameni, chiar dacă mintea mea știe că nu e așa. Recunosc, mă emoționează până la lacrimi atunci când regăsesc lucruri profunde,  pe care le consider importante pentru viață,  într-o poveste, într-un cântec, o poezie sau un film, mă emoționează când văd fapte pline de bunătate ale oamenilor, dar astea nu le-aș trece la capitolul plâns.

Care crezi că este sensul vieții noastre, ca oameni?

Cred că viața e mai simplă decât am complicat-o eu, multă vreme. Cred că suntem în lumea asta ca să ne bucurăm de viață, să trăim fiecare zi, pas cu pas și să apreciem frumusețea din noi și din ceilalți și să contribuim cu ceea ce suntem și cu ceea ce facem la bucuria întregii lumi.

Ada BERARU