Investițiile din Parâng incluse pe o listă anexă

O investiție care ar deschide calea spre competițiile mondiale din Parâng este inclus pe o “listă de sinteză”. Realizarea unei pârtii de bob și skeleton în stațiunea montană Parâng ar contribui major la relansarea turistică a zonei. Investiția depinde de banii Companiei Naționale de Investiții. Numai că proiectul de investiții este plasat pe o listă.

“Obiectivul de investiții a fost introdus pe lista sinteză din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, subprogramul “Complexuri sportive”. Finanțarea obiectivului se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate programului derulat de Compania Națională de Investiții SA, în baza Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții CNI SA (…)”, arată oficialii Ministerului Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice.

În prezent, în România nu exsită o astfel de pârtie, iar sportivii se antrenează în Austria sau alte țări care dețin o astfel de infrastructură.

Efortul financiar pentru pregătirea sportivilor noștri în afara țării este foarte mare – vorbim de cheltuieli de transport, cazare, masă pentru sportivi, antrenori, tehnicieni, cheltuieli pentru antrenarea pe pârtii, sume ce variază între 25 de euro și 50 de euro – doar o coborâre, iar un sportiv are nevoie de 4 astfel de antrenamente pe zi, cu o perioadă de pregătire ce poate dura până la 50 de zile.

Clubul Sportiv Petroșani, din județul Hunedoara, solicită sprijin Companiei Naționale de Investiții, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru construirea unei pârtii artificiale de sanie, bob și skeleton, în lungime de 750 de metri, în municipiul Petroșani, pârtie care să poată fi folosită și în perioadele de vară, la coborâri pe role, pentru aceste discipline. Practic, în România nu există nicio pârtie de pregătire a sportivilor pentru disciplinele respective, iar sportivii din loturile naționale și olimpice ale Federației Române de Bob Sanie sunt obligați să se pregătească pe pârtiile din afara țării, respectiv Austria, Germania, Letonia, Norvegia.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *