Iohannis a emis decretul de prelungire a stării de urgenţă

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile, precizând că pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor, cum cer ”cu inconştienţă” unii politicieni, ar duce la o creştere vertiginoasă a cazurilor.

Decretul de prelungire a stării de urgenţă semnat marţi de preşedintele Klaus Iohannis  notează că se menţin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a Decretului nr.195/2020, în măsura în care prin noul decret nu se dispune altfel. De asemenea stabileşte că,  Guvernul României efectuează, în regim de urgenţă, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare. Documentul instituie reglementări pentru mai multe domenii.

– Sunt interzise  organizarea şi desfăşurarea: mitingurilor, demonstraţiilor, procesiunilor sau oricăror altor întruniri, în spaţii deschise; oricăror altor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise.

– Sunt menţinute interdicţiile referitoare la ceremoniile religioase

– Instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pot organiza şi derula, pe durata stării de urgenţă, proceduri de atribuire în vederea încheierii de acorduri-cadru, pentru acoperirea necesarului de mijloace specifice de protecţie şi intervenţie, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă, conform legii. Necesarul de mijloace specifice de protecţie/intervenţie, inclusiv cantităţile maxime de astfel de mijloace, se aprobă prin hotărâre a Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.  Perioada acordului-cadru nu poate depăşi 3 luni de la data încheierii acestuia. Contractele subsecvente se încheie pe baza acordurilor-cadru, până la atingerea cantităţilor maxime.

– Instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu.

Documentul conține reglementări referitoare la domeniile sănătăţii, economic, justiţiei, fondurilor europene, stării civile, muncii şi protecţiei sociale, educaţiei., dar şi referitoare la modul de prevenire a propagării ştirilor false.

În situaţia propagării unor informaţii false în mass-media şi în mediul on-line cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire, instituţiile şi autorităţile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect şi obiectiv populaţia în acest context.

Furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conţinut sunt obligaţi ca, la decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o reţea de comunicaţii electronice ori stocarea conţinutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conţinutul respectiv se promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire.

În situaţia în care eliminarea la sursă a conţinutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice destinate publicului sunt obligaţi ca, la decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, să blocheze imediat accesul la respectivul conţinut şi să informeze utilizatorii.

La decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conţinutul care promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire şi este transmis într-o reţea de comunicaţii electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicţia legislaţiei naţionale.

”Am emis decretul de prelungire a stării de urgenţă cu 30 de zile. În pofida restricţiilor fără precedente luate de state lumii, nu sunt semne ale încetinării pandemiei la nivel global. Numărul persoanele infectate şi al celor decedate cresc. Ne confruntăm cu o epidemie foarte greu de controlat. Fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. E scenariul negru pe care ne-am propus să îl evităm. Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor cum cer cu inconştienţă unii politicieni ar duce la noi cazuri”, a declarat preşedintele.

El le-a cerut românilor să stea acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital, pentru a ne putea recăpăta viaţa cât mai repede, avertizând că altfel vom avea un număr de cazuri şi de decese foarte mare.
” Şcolile rămân închise şi se suspendă toate activităţile didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ”, a precizat preşedintele.
”Am hotărât, de asemenea, prin decretul pe care l-am emis, că Guvernul va lua toate măsurile astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară a cetăţenilor prin continuarea aprovizionării, producţiei, procesării, transportului şi furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate. Pe durata stării de urgenţă, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanţi. Am adăugat în decret însă o menţiune specială pentru situaţia în care se va constata o scădere a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pe pieţele regionale. În acest caz, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte în preţul plătit de consumator”, a menţionat Iohannis.

El anunţă că în decretul emis marţi a menţinut măsura ca, pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgenţă, până la demitere, împotriva celor care ocupă funcţii de conducere în unităţi sanitare, direcţii de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanţă, precum şi autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor.

Decretul menţionează explicit şi posibilitatea ca, pe durata stării de urgenţă, managementul unităţilor sanitare publice civile să poată fi asigurat de către personalul detaşat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

În această perioadă critică, termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unităţi sanitare, de asistenţă socială, de asistenţă medico-socială şi în instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale se suspendă pe întreaga durată a stării de urgenţă.

”Un alt domeniu pe care am ţinut să-l consolidez este cel al protejării suplimentare a unor categorii vulnerabile. Astfel, în această perioadă, este interzisă încetarea sau suspendarea activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, a centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, publice şi private. Este însă permis ca aparţinătorii sau reprezentanţii legali ai beneficiarilor acestor servicii să îi poată transfera la propriul lor domiciliu sau reşedinţă, dacă îşi asumă, pe propria răspundere, că au condiţii corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora”, a subliniat preşedintele Iohannis.

În domeniul justiţiei, activitatea de judecată continuă numai în cauzele de urgenţă deosebită.

În domeniul transporturilor şi infrastructurii, Guvernul stabileşte condiţiile specifice de asigurare a serviciilor de transport, de călători şi de marfă, astfel încât să fie asigurată cu prioritate protecţia populaţiei şi a bunurilor.

”De asemenea, am prevăzut în decretul semnat că furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a asigura integritatea reţelelor de comunicaţii electronice şi de a evita posibilele situaţii de întrerupere a traficului în reţelele publice de comunicaţii electronice. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate prin noul decret, măsuri  obligatorii pentru a depăşi, cu pierderi cât mai puţine, criza gravă în care ne aflăm. Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul, cu responsabilitate, la trecerea peste această grea încercare la adresa întregii omeniri.  Cu toţii vrem să ne recâştigăm viaţa pe care am avut-o înainte de izbucnirea acestei pandemii, dar cât de repede se întâmplă acest lucru depinde doar de respectarea acestor restricţii. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte dintre drepturi şi libertăţi, dar care salvează vieţi”, a declarat Klaus Iohannis.

El a făcut un un apel la toţi cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave şi continuă să ignore reglementările autorităţilor.

”Nu păcăliţi instituţiile statului, vă păcăliţi singuri! Îi păcăliţi pe cei dragi vouă, pe copiii, părinţii şi bunicii voştri pe care îi puneţi în pericol pentru că nesocotiţi măsuri luate pentru protejarea vieţii voastre şi a semenilor voştri. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de aceste reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră şi, mai departe, a celor dragi. Nu vă expuneţi şi nu îi expuneţi pe cei de lângă voi! Fiţi responsabili şi solidari! 346 de oameni au pierdut bătălia cu acest virus nemilos. Durere şi neputinţă, un gol imens în familiile din care 346 de oameni au dispărut fulgerător. Vreau să transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere să treacă prin această perioadă extrem de dificilă. Dacă restricţiile sunt respectate de fiecare dintre noi, putem salva vieţi. În vremurile acestea, toţi, repet, toţi suntem vulnerabili dacă ignorăm măsurile impuse de autorităţi. Criza aceasta nu poate fi depăşită decât împreună”, a afirmat Klaus Iohannis.

El s-a adresat în mod special medicilor şi personalului medical.

”Vă mulţumesc încă o dată fiecăruia dintre voi pentru munca extrem de grea depusă în toate aceste zile. Lupta însă continuă şi noi toţi avem nevoie de profesionalismul şi dedicarea voastră”, a spus preşedintele.

El a admis că, în mod inevitabil, restricţiile severe destinate protejării sănătăţii cetăţenilor au afectat sectoare economice întregi. şi a afirmat că Guvernul Orban a adoptat deja un set de măsuri care să vină în sprijinul angajaţilor, dar şi al firmelor aflate în dificultate, care este doar o componentă a strategiei guvernamentale menite să ofere premisele reconstrucţiei economice şi sociale a României după ce vom depăşi această criză.

”Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, de accelerarea procesului de digitalizare, de un audit extins la toate nivelurile administraţiei publice locale şi centrale, de reconversie profesională. Guvernul Orban va pregăti şi implementa aceste măsuri. Orice criză, oricât de dificilă ar fi, aduce cu sine şi oportunităţi. Vom avea şansa de a fi mai buni în ceea ce facem, de a fi empatici, solidari şi hotărâţi ca împreună să construim cu adevărat acea ţară pe care ne-o dorim. Doar uniţi putem trece cu bine peste această perioadă dificilă! Vă doresc multă sănătate!”, a afirmat preşedintele în finalul declaraţiei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *