Şedinţa comună a Parlamentului pentru încuviinţarea stării de urgenţă, programată joi

Şedinţa comună a Parlamentului pentru încuviinţarea stării de urgenţă este programată joi, iar votul va avea loc online.

Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea stării de urgenţă este programată joi, de la ora 12.00.

Parlamentarii vor vota prin sistemul de vot electronic la distanţă, numele de utilizator şi parola fiind securizate şi comunicate individual fiecărui parlamentar prin SMS.

Fiecare parlamentar îşi va putea exprima opţiunea de vot prin acţionarea unuia dintre butoanele: ”DA”, ”NU”, ”AB” (abţinere) şi ”NU VOTEZ”. În cazul în care parlamentarul nu va apăsa niciunul dintre butoanele enumerate anterior, el va fi considerat absent de la votul respectiv.

Sistemul de vot a fost folosit şi în 19 martie, când Parlamentul a încuviinţat, în unanimitate, primul decret emis de preşedintele Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă.

Starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.

În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.

În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, Preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.

În funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, Preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *