Iohannis a promulgat legea prin care copiii persoanelor decedate din motive de dictatură beneficiază de o indemnizaţie lunară de 500 lei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care modifică şi completează Decretul 118/1990 prin care copiii celor decedaţi din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 vor beneficia de o indemnizaţie lunară de 500 lei.

„Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor 2 dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei”, arată actul normativ promulgat miercuri de şeful statului.

Actul normativ modifică şi completează Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

„Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său”, mai arată sursa citată.

Iniţiatorul proiectul de lege Slavoliub Adnagi, deputat al minorităţilor naţionale arată, în expunerea de motive, că: „Media de vârstă a copiilor beneficiarilor Decretului-lege, născuţi înainte, în timpul sau după perioada în care părinţii lor s-au aflat în aceste situaţii este de circa 60 de ani”.

Iniţitiva legislativă a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor pe 24 iunie şi trimisă la promulgare în aceeaşi zi.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *