Iohannis: De acum avem un obiectiv foarte precis, construirea României post-pandemice

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar ce acum avem un obiectiv foarte precis, construirea României post-pandemice, numind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ”o şansă uriaşă, pe care nu avem vie să o irosim”. Preşedintele a făcut apel la guvernanţi şi la primari pentru accesarea fondurilor europene. PNRR nu are culoare politică, aparţine României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern. ”Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să şubrezească şansele sale de reuşită. Acum este momentul ca toate forţele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate şi să susţină cu toate forţele acest efort naţional”, a afirmt Iohannis.

„Am promulgat astăzi legea privind ratificarea deciziei referitoare la resursele proprii ale Uniunii Europene, proiect care a fost adoptat de plenul reunit al Parlamentului printr-un vot responsabil al majorităţii partidelor parlamentare, cu o majoritate de două treimi. Ratificarea acestei decizii este foarte importantă, pentru că face posibilă alocarea fondurilor de redresare şi rezilienţă tuturor ţărilor din Uniune, bani care sunt extrem de necesari României. Suntem la mai bine de un an de la debutul pandemiei, care a însemnat în primul rând o criză sanitară fără precedent, dar şi o economie masiv afectată. Am depăşit împreună o perioadă dificilă, care ne-a demonstrat, o dată în plus, cât de profunde sunt hibele unui stat lipsit de reforme sănătoase şi de finanţări consistente în domenii esenţiale. Astăzi ne aflăm într-un moment în care ştim că prin vaccinare şi imunizarea majorităţii cetăţenilor putem stopa această pandemie. De acum înainte, aşadar, avem un obiectiv foarte precis: construirea României post-pandemice. Asta nu înseamnă nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o nouă etapă.”, a subliniat preşedintele.

Conform lui Iohannis, România post-pandemică este ţara în care, în sfârşit, se investeşte masiv în infrastructură, se dezvoltă reţeaua de spitale şi se creează centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile, ţara cu şcoli sigure şi dotate modern, cu laboratoare funcţionale, ţara cu administraţie digitalizată, cu companii de stat reformate, cu un sector privat puternic şi bine dezvoltat, cu noi oportunităţi de afaceri, o ţară care protejează mediul, care alocă fonduri semnificative pentru reîmpădurire şi combaterea schimbărilor climatice.
”Vom investi în reţele de şcoli verzi, eficiente energetic, precum şi în dezvoltarea sistemelor de educaţie timpurie şi în învăţământul dual”, a anunţat el, adpugând: ”Pentru a atinge toate aceste obiective, avem nevoie şi de un plan coerent, şi de bani. Din fericire, le avem pe amândouă, sub forma Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, aşa-numitul PNRR, prin care vom accesa banii europeni atât de necesari pentru proiecte vitale dezvoltării României. PNRR are două linii majore de acţiune: Investiţii şi Reforme. Unele nu pot funcţiona fără celelalte pe termen lung, pentru că noi urmărim să stimulăm prosperitatea economică în mod durabil, prin locuri de muncă bine plătite pentru români. 29,2 miliarde de euro prin PNRR şi alte zeci de miliarde de euro sunt disponibile pentru ţara noastră în cadrul financiar 2021 – 2027. Vorbim, aşadar, de foarte mulţi bani aflaţi la dispoziţia României, circa 80 de miliarde de euro. Sumele, deşi foarte importante, sunt relevante doar dacă ele se materializează cu adevărat în proiecte de investiţii şi reforme. Fie că vorbim de sănătate, de educaţie, de infrastructura de transport, energie, agricultură sau de administraţie publică, aceste fonduri pot produce schimbări fundamentale în viaţa românilor, îmbunătăţiri reale ale nivelului de trai”.

El a definit Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă drept ”o şansă uriaşă, pe care nu avem vie să o irosim”.

”Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un plan ambiţios, pe care îl susţin, dar bucuria finalizării lui este doar o bucurie de etapă. Am făcut primul pas, unul important, dar adevărata provocare de acum începe, pentru că implementarea la timp a tuturor componentelor care alcătuiesc acest plan este absolut esenţială. Vreau să fim foarte bine pregătiţi pentru etapa cea mai importantă, şi anume punerea lui în aplicare şi finalizarea reformelor propuse. Împreună, accesând toate aceste fonduri europene puse la dispoziţia ţării noastre, putem construi proiectul unei generaţii, care să însemne schimbarea profundă a României. De reuşita PNRR depinde într-o mare măsură cum va arăta viitorul societăţii noastre. Din această perspectivă, acest demers nu are culoare politică, chiar dacă a fost elaborat cu mari eforturi şi negociat intensiv la nivel european de actuala Coaliţie de guvernare, o Coaliţie care înţelege foarte bine care sunt nevoile de dezvoltare ale ţării noastre şi ce trebuie făcut pentru a ne atinge obiectivele. Acest plan aparţine României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern. Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să şubrezească şansele sale de reuşită. Acum este momentul ca toate forţele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate şi să susţină cu toate forţele acest efort naţional.”, a menţionat Klaus Iohannis.

Preşedintele a lansat un apel către guvernanţi,şi către primari.

„Fac un apel la guvernanţi să continue demersurile, inclusiv cele de comunicare, astfel încât la nivel central să fie foarte clare procedurile pentru accesarea proiectelor şi termenele pentru finalizarea reformelor. Fac, totodată, un apel către primari, către autorităţile locale, ca imediat după aprobarea Planului de către Comisia Europeană, să înceapă să pregătească şi să identifice acele proiecte care se încadrează în condiţiile cerute”, a afirmat Iohannis.
El a menţionat că este nevoie de mobilizarea tuturor instituţiilor statului.
„Totodată, mediului de afaceri îi revine un rol deosebit de important, în special companiilor care vor fi implicate în proiectele majore de investiţii din domeniile cheie ale Planului, precum infrastructura de sănătate, infrastructura de transport sau cea de energie. Efortul conjugat al statului şi al mediului privat se va vedea în următoarea perioadă nu numai în ceea ce priveşte proiectele din PNRR, dar şi în absorbţia fondurilor europene din programele operaţionale pe care ţara noastră le va accesa”, a adăugat el.
”România post-pandemică nu este doar un concept abstract. Este o oportunitate istorică de a lăsa în urmă ceva durabil şi de a fi mai bine pregătiţi să depăşim orice criză care poate apărea în viitor”, a conchis Klaus Iohannis.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *