Iohannis, la Ploieşti: Investitorii nu-şi doresc revoluţii fiscale; pe oamenii de afaceri îi sperie impredictibilitatea şi şpăgile

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, la Ploieşti, că investitorii nu-şi doresc revoluţii fiscale precum cea despre care se discută în prezent în România, spunând că experienţa sa în administraţia publică locală i-a arătat că pe oamenii de afaceri îi sperie impredictibilitatea şi şpăgile.

Prezent, miercuri seară, la dezbaterea “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor SMART pentru Ploieşti”, organziată la Universitatea Petrol-Gaze, preşedintele Klaus Iohannis a criticat revoluţia fiscală, spunând că investitorii nu-şi doresc aşa ceva.

Întrebat de primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, cum a reuşit să facă astfel încât Sibiul să devină atractiv pentru investitori, Iohannis a criticat, în răspunsul său, aşa-numita revoluţie fiscală.

”Am avut în ultimele săptămâni discuţii destul de aprinse în jurul aşa-zisei revoluţii fiscale. Astfel de revoluţii sunt exact ce nu-şi doresc investitorii. Un investitor dacă merge într-un loc vrea să ştie care-i legislaţia, care este cadrul fiscal şi să fie stabil şi cum se implică administraţia locală să-i faciliteze să-şi dechidă afacerea. Asta nu înseamnă că trebuie să faci lucruri senzaţionale” a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a explicat că la Sibiu a atras investitori cu oferte simple şi clare.

”Am atras investiţiile venind în faţa investitoruilor cu oferte simple, clare. Dar dacă stau să evaluez ce a contat cel mai mult, cred că a fost transparenţa şi implicarea autorităţii locale în facilitarea demersurilor pe care le aşteaptă un ivestitor (…) Dacă primăria se ocupă de autorizaţia de construcţie, investitorul se aşteaptă să primească această autorizaţie destul de repede şi fără alte implicaţii” a spus şeful statului.

El a adăugat că investitorii se aşteaptă să fie trataţi ”la modul foarte serios şi cu mult respect”, precizînd că de acest  lucru depinde succesul unei afaceri, al unei comunităţi şi al unei ţări.

”Să ştiţi că sunt două lucruri care sperie foarte mult oamenii de afaceri: impredictibilitatea legislativă şi şpăgile. Dacă reuşiţi să eliminaţi măcar partea locală de impredictibilitate şi şpăgile, bănuiesc că nu există, dar dacă ar exista ar trebui eliminate, atunci o să vedeţi că succesul este aproape imediat”, a spus Iohannis la dezbaterea la care participă autorităţi locale şi oameni de afaceri.

De asemenea, preşedintele a criticat unele administraţii locale care, prin atitudinea lor, resping investiţiile locale, deşi ”România este o locaţie bună” pentru investitori.

”Nu toate localităţile din România sunt bine văzute pentru că există suficiente locuri unde administraţia în realitate nu prea sprijină investiţiile, nu ştiu de ce, dar am constatat că ele există, şi pe de altă parte, există locuri unde trebuie să aştepţi 6 luni pentru o autorizaţie de construcţie. În astfel de locuri investitorii nu merg cu plăcere” a mai spus Klaus Iohannis.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *