Un tânăr de 19 ani, din Deva, și-a înscenat un furt de aproximativ 40.000 de mii de euro

Deva. Un tânăr a înscenat presupuse fapte penale, pentru a acoperi lipsa sumei de bani pe care a cheltuit-o la jocurile de noroc

La data de 15 ianuarie 2024, în jurul orei 09:40, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un tânăr în vârstă de 26 de ani cu privire la faptul că, în jurul orei 08:00, în timp ce se afla în interiorul apartamentului în care locuiește, situat în municipiul Deva, persoane necunoscute, având fața acoperită, l-au lovit în zona capului, după care l-au legat cu bandă adezivă de un scaun din interiorului apartamentului, după care au forțat și au deschis o casă de valori în care se aflau aproximativ 40.000 de mii de euro, au luat suma respectivă , după care au plecat de la fața locului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate, în vederea stabilirii veridicității aspectelor declarate de tânăr și a luării măsurilor legale.

Ulterior, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva au extins cercetările și sub aspectul comiterii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. Pus în fața probelor, tânărul a recunoscut că a reclamat săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată și a fabricat probe ireale, cu scopul de a ascunde în fața membrilor familiei faptul că a sustras, în perioada septembrie 2023 octombrie 2023, dintr-un seif aflat în locuință, suma de bani pe care i-a jucat (și i-a pierdut) la jocuri de noroc.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *