Portmoneu plin cu bani furat într-o sală de jocuri, din Deva

Doi tineri de 19 și 21 de ani sunt cercetați pentru furtul unui portofel cu carduri, în care se afla și o sumă de peste 10.000 de lei, ce a fost lăsat nesupravegheat de o tânără de 24 de ani, pe un aparat într-o sală de jocuri, din Deva. Potrivit celor de la IPJ Hunedoara, a fost recuperată doar o parte din valoarea prejudiciului, urmând a se cerceta cazul și recupera suma.

„La data de 18 ianuarie 2024, în jurul orei 02:30, la sediul Poliției Municipiului Deva s-a prezentat o tânără în vârstă de 24 ani, care a reclamat faptul că, la data de 17 ianuarie a.c., în intervalul orar 21:30-22:00, profitând de neatenția sa, doi tineri i-au sustras portofelul, în care se aflau 10.400 lei, un card bancar și un card de sănătate, ce a fost lăsat nesupravegheat pe un aparat de jocuri de noroc din incinta unui local din municipiul Deva.

Polițiștii au reușit recuperarea a 5.000 de lei (rămânând, astfel, un prejudiciu în valoare de 5.400 de lei) și continuă cercetările față de cei bănuiți de comiterea faptei reclamate, un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Hunedoara și o tânără în vârstă de 21 ani, din municipiul Deva”, informează sursa citată.

 

sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *