Jandarmii hunedoreni alături de copii aflați în tabără

Jandarmii montani hunedoreni din cadrul postului Câmpul lui Neag au fost prezenti în data de 01 08 2021 alături 50 de elevi care petrec câteva zile din vacanța de vară în tabăra Adeona Camps.

Printre distracție și activități educative în mijlocul naturii, elevii au primit vizita jandarmilor montani, care au desfășurat o activitate de prevenire. Copiii prezenți la această activitate s-au dovedit a fi receptivi și interesați de aspectele prezentate de către jandarmi, privind principalele atribuții, cum pot fi prevenite faptele antisociale, cum să reacționeze când sunt implicați în evenimente nedorite și bineînțeles soluția apelării serviciului 112 în caz de urgențe.

De asemenea, echiparea corespunzătoare în zona montană, importanța respectării traseelor și atenția privind prevenirea accidentărilor au fost subiecte aduse în atenția copiilor.

Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă destinsă, pe înțelesul celor mici, copiii bucurându-se de interacțiunea cu jandarmii.

Astfel de activități vor mai avea loc în perioada următoare, în cadrul campaniei ,,Vacanță în siguranță” ce se desfășoară pe întreaga vacanță de vară, prin întâlniri cu elevi care se află în tabere organizate pe raza județului nostru.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *