Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Parlamentul a adoptat miercuri, cu 174 de voturi „pentru”, 98 de voturi „împotrivă” şi trei abţineri, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) care se va ocupa atât de dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, cât şi de administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit. Potrivit proiectului, din FSDI vor face parte mai multe companii, iar capitalul social va fi de 9 miliarde de lei.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii are ca scop atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.
Potrivit unui amendament al PSD adoptat de Comisia de politică economică, strategia investiţională a FSDI se aprobă de către Guvern şi este corelată cu un set de indicatori de performanţă pe termen scurt, mediu şi lung care vizează, fară a se limita, la următoarele: a) dezvoltarea infrastructurii în România; b) crearea de locuri de muncă; c) stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii; d) creşterea capitalului uman pe termen lung; e) creşterea competitivităţii economiei româneşti.
De asemenea, sunt propuse 33 de companii de stat care vor face parte din Fondul Suveran de Investiţii, printre care: Engie România S.A., Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Elecrtica S.A., E.ON Energie România S.A., OMV Petrom S.A, Telekom România Communication S.A., Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Antibiotice S.A., Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridiciat şi Recipientelor sub Presiune S.A., Compania Naţională Loteria Română S.A., IAR S.A. şi Compania Naţională Unifarm S.A.
Potrivit Eurostat, companiile care ar trebui să facă parte din FSDI trebuie să nu fie în insolvenţă. Faţă de forma adoptată de Senat, Comisia de politică economică a Camerei Deputaţilor a introdus în listă încă zece companii care nu produc profit: S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., Compania Naţională de Căi Ferate C.F. R S.A., Societatea de Radiocomunicaţii S.A., Poşta Română, Aeroportul Timişoara Traian Vuia, Uzina Termoelectrică Midia S.A., Compania Naţională Adinistraţia Canalelor Navigabile S.A. şi Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A.
Un alt articol spune că „pachetele de acţiuni aduse aport la capitalul social al FSDI în condiţiile prezentei legi se transferă din proprietatea privată a statului român în proprietatea privată a FSDI, acesta putând dispune liber de respectivele acţiuni, în calitate de bunuri proprii”.
Totodată, potrivit proiectului de înfiinţare a Fondului, acesta este administrat într-un sistem dualist, de către un Directorat format din şapte membri, sub supravegherea unui Consiliu de Supraveghere format din nouă membri.
În forma adoptată de Senat, capitalul social al FSDI era în valoare de 1,85 de miliarde de lei, iar Comisia economică a decis majorarea capitalului la nouă miliarde de lei.
PNL, USR, PMP şi deputaţii neafiliaţi au anunţat în plen că vor ataca la Curtea Constituţională proiectul.
„PNL va sesiza Curtea Constituţională a României pe Legea prin care astăzi PSD-ALDE au dat cea mai puternică lovitură economiei naţionale româneşti, prin înfiinţarea aşa-zisului Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Este cel mai mare tun care se pregăteşte patrimoniului de stat din ultimii ani!”, a transmis prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.
Deputatul PNL Tinel Gheorghe a solicitat ca proiectul de lege să se întoarcă la Comisie pentru trei-patru ore, dar cererea sa a fost respinsă prin vot. Liberalul a susţinut că amendamentele depuse de PNL nu au fost discutate în Comisie. „Chiar dacă nu le doriţi, le respingeţi în Comisie”, a afirmat Tinel.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *