Județul Hunedoara sub cod GALBEN de instabilitate accentuată

Astăzi, începând cu ora 10:00, Administrația Națională de Meteorologie a emis alte două coduri de instabilitate și vreme rea care vor fi valabile până la ora 22:00.

COD GALBEN

„Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă moderate
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în Maramureș, local în Transilvania, Muntenia și sudul Dobrogei, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.”

COD PORTOCALIU

În Moldova, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei și în sudul și estul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.”

sursa: ANM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *